Home » Justitie » Averea vameșilor, la control: Banii vorbesc!

Averea vameșilor, la control: Banii vorbesc!

12 vameși de la Albița, aflați pe lista celor cercetați de procurorii DNA pentru fapte de corupție, sunt vizați de o anchetă a Agenției Naționale de Integritate, după ce la locuințele acestora s-au descoperit sume fabuloase. Inspectorii verifică acum proveniența sacilor de bani și a celorlalte bunuri. Între timp, patru șoferi basarabeni i-au denunțat pe vameșii de la Albița spunând că, atunci când nu erau mulțumiți de șpaga primită, aceștia le găureau coletele cu șurubelnița.
Sumele impresionante ridicate de ofițerii anticorupție în urma descinderilor la locuințele vameșilor de la Albița i-au determinat pe procurorii DNA să sesizeze Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru a verifica în ce mod au fost dobândite zecile de mii de euro și de ce banii nu au fost trecuți în declarațiile de avere. Inspectorii ANI vor verifica și dacă proprietățile și bunurile vameșilor vizați sunt acoperite de veniturile salariale consemnate de actele oficiale.
”La perchezițiile domiciliare, au fost identificate sume considerabile, de ordinul zecilor de mii de euro, ce exclud posibilitatea acumulării lor prin mijloace oneste, licite (identificate la inculpații Cristescu Eugen, Ciobanu Fănel, Dicu Antoaneta), ce nu sunt evidențiate în declarațiile de avere, fiind majoritar păstrate în bancnote din cupiuri mici, de cinci sau zece euro, specifice micilor șpăgi, bancnote ce nu fac în general obiectul operațiunilor de schimb valutar. S-a solicitat declanșarea procedurii de verificare a modului de dobândire a averii față de un număr de 12 vameși, asupra cărora au fost identificate sume importante de bani, în lei și valută, la perchezițiile domiciliare efectuate la data de 22.10.2013 (în funcție de rezultatul verificărilor, urmând a fi dispusă măsura confiscării extinse)”, se arată în referatul DNA prin care s-a solicitat prelungirea arestării preventive a celor 17 vameși.

Procurorii au anunțat extinderea urmăririi penale pentru „asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni”, având indicii că, anterior descinderilor de la Albița, a existat o practică în rândul funcționarilor vamali, în sensul colectării sumelor de bani de la transportatori. Potrivit DNA, șpaga încasată de la transportatorii care tranzitau frontiera era împărțită între colegii de tură/fluxuri, iar un procent de 20-30% erau remise șefilor de tură și altor factori decidenți, cu titlu de mită, pentru a-și asigura stabilitatea pe post.

Vameșii rămân  în arest
În ultimele săptămâni, au fost audiate 16 persoane cu calitatea de matori: șefi de tură, vameși și transportatori care au fost în tranzit prin punctul vamal Albița în noaptea de 21/22 octombrie. Procurorii DNA Iași au audiat și patru șoferi din Republica Moldova care au formulat denunțuri împotriva vameșilor, susținând că, în noaptea cu pricina, i-au dat vameșei Daniela Mârza, care era de serviciu, sume cuprinse între 20-50 de euro pentru a le facilita tranzitarea. Unul dintre denunțătorii basarabeni a declarat că, din anul 2009, de când efectuează activități de transport colete și persoane pe relația Republica Moldova – Italia (via România), în mod constant, a remis vameșilor sume cuprinse între 40-50 de euro, „conform obiceiului”. Șoferul a susținut că și colegii săi și alți transportatori moldoveni erau la curent cu practica de a pune șpaga în pașaport în momentul prezentării documentelor.
Un alt denunțător din  Republica Moldova, care efectuează activități de transport tot pe ruta Moldova – Italia, a recunoscut că a remis vameșilor de la Albița sume cuprinse între 20-50 de euro, pentru a nu se verifica amănunțit coletele și a nu se tergiversa controlul vamal.
Al treilea basarabean a relatat că tranzita frontiera de patru ori pe lună și de fiecare dată era nevoit să pună în pașaport sume cuprinse între 20-50 de euro, tot pentru a nu se verifica amănunțit coletele și a nu se tergiversa controlul vamal. El l-a identificat pe vameșul Bebe Iordachi, căruia i-a dat mită de cel puțin 20 de ori. Au fost și situații când, nemulțumit de banii primiți, vameșul îi găurea coletele cu o șurubelniță!
Starea de fapt a fost susținută și de cel de-al patrulea denunțător audiat de procurori în Republica Moldova.
DNA continuă audierile, în acest sens fiind identificați toți șoferii care au tranzitat frontiera cu Republica Moldova în noaptea de 21/22 octombrie. Astfel, se încearcă adunarea probelor care să demonstreze fenomenul de corupție care a funcționat la Vama Albița de-a lungul anilor și demontarea acuzațiile avocaților cum că dosarul stă doar în investigatorul sub acoperire, care ar fi avut o atitudine provocatoare. De altfel, judecătorii Tribunalului Vaslui, în motivarea prelungirii arestării preventive, arată că “la acest moment, instanța învestită cu soluționarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive nu este competentă a stabili dacă, în cadrul activității desfășurate, investigatorul cu identitate reală a acționat ca un agent provocator. Având în vedere că au fost reiterate de către apărătorii inculpaților susțineri în acest sens, expuse și la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, Tribunalul arată, din nou, că, până la acest moment, nu există indicii cu privire la nelegalitatea probelor obținute, deci nu pot fi reținute susținerile apărătorilor inculpaților privind încălcarea dispozițiilor  articolului 68, alineat 2, Cod de procedură penală”.
Sentința de prelungire a măsurii arestării preventive, pronunțată luni de Tribunalul Vaslui față de cei 17 vameși, a fost menținută ieri la Curtea de Apel Iași, care a respins  recursurile!

About Mihai Vasile