Home » Administratie » Urgia albă

Urgia albă

Vasluiul a dat iernii primele victime, trei oameni murind înghețați. Toate școlile și grădinițele din județ vor fi închise astăzi, după ce codul galben de ninsori și viscol a fost prelungit. Meteorologii anunță că, din fericire, vremea se va ameliora.
Sfârșitul săptămânii trecute a venit sub auspicii proaste pentru vasluieni, județul nostru fiind inclus de metereologi printre cele colorate cu galben de vreme rea, cu ninsori și viscol. Încă de sâmbătă, căderile de zăpadă au cuprins întreg județul, iar vântul puternic a ridicat troiene uriașe.
„Pe drumurile județene se circulă în condiții de iarnă, cu un strat de zăpadă pe carosabil de trei-cinci centimetri. Revin cu rugămintea adresată tuturor conducătorilor să circule prudent, doar dacă este mare nevoie să pornească la drum și să fie dotați cu tot ceea ce trebuie în caz de înzăpezire. Nu în ultimul rând, să se informeze asupra condițiilor de deplasare pe traseul ales, despre condițiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată. Până duminică dimineață, s-a acționat pe 12 drumuri județene cu opt utilaje și 45 de metri cubi de material antiderapant, iar pe drumurile naționale, cu 17 utilaje și 50 de tone de sare și nisip”, a menționat prefectul Radu Renga.

Morți în zăpadă
Chiar dacă județul nostru a fost mai norocos decât altele în privința fenomenelor metereologice extreme, a dat, în schimb, primele victime ale iernii geroase.
O femeie de 57 de ani, din Frasinu, comuna Poienești, a fost găsită înghețată, sâmbătă, pe un câmp de lângă sat. Plecase spre casă vineri după-amiază, de la locuința concubinului său dintr-o localitate învecinată. Cadavrul a fost găsit de rude aproape acoperit complet de zăpadă, la doar câteva sute de metri de casa femeii.
A fost al doilea deces înregistrat, după ce, joi, un bărbat de 71 de ani, din comuna Arsura, a fost găsit înghețat.
Ieri dimineață, a fost anunțată a treia victimă: un bărbat de 51 de ani, din satul Ciortolom, comuna Tutova, găsit decedat, în zăpadă, în fața unui magazin. Potrivit polițiștilor, bărbatul mersese, sâmbătă, în vizită la un consătean, iar pe la ora 18 a plecat înspre casă. Din nefericire, după numai 200 de metri, a căzut și acolo a rămas. Abia ieri dimineață a fost zărit de un trecător, care a sunat la Poliție. Trupul neînsuflețit era înghețat bocnă și acoperit de zăpadă.
„Polițiștii care au ajuns la fața locului au examinat cadavrul, însă nu au constatat urme de violență pe corp. Din spusele familiei, acesta era necăsătorit și locuia cu părinții în aceeași gospodărie, însă în imobile separate. Poate de aceea nici nu i-au sesizat lipsa pe parcursul nopții. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni medicale”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, unde urmează să se efectueze necropsia. Este posibil ca omul, care suferea de epilepsie, să fi avut o criză chiar în mijlocul drumului și să nu fi avut tratamentul la el, dar se ia în calcul și varianta conform căreia ar fi alunecat pe gheață și s-ar fi lovit rău. În orice caz, numai în urma necropsiei se va putea stabili cauza morții.

 Au făcut față
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui a reușit să ajungă până în prezent la toate solicitările. Chiar dacă salvările se mișcă încet în trafic, iar timpii de așteptare pentru pacienți au crescut, personalul medical a acordat primul ajutor în toate cazurile. În noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost înregistrate 33 de solicitări, dintre care cinci au fost pentru gravide, două pentru copii cu stări febrile, iar un bărbat a fost găsit în comă profundă, după un traumatism cranio-cerebral.
“Am avut parte și de un apel fals, la o presupusă gravidă în comuna Băcești. Vom sesiza poliția pentru luarea măsurilor legale”, ne-a spus Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.
Tot în această perioadă, de cod galben, mai multe persoane fără adăpost din Vaslui și Bârlad au fost transportate de ambulanțieri în centrele puse la dispoziție de cele două primării.
Vasluienii care au circulat cu trenurile au avut și ei de suportat capriciile iernii. Încă de joi, SNCFR Călători a decis să anuleze două perechi de trenuri care circulau în regim de regio pe relația Vaslui – Crasna – Huși și încă una pe relația Iași – Vaslui – Huși, însă din rațiuni strict economice. Au fost înregistrate și multe întârzieri.

Astăzi, elevii nu merg la școală
Toate unitățile de învățământ din județ vor fi închise astăzi. Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, la sugestia Ministerului Educației. În funcție de evoluția vremii, este posibil ca unele școli să rămână închise și marți.
“Conducerea ISJ a decis suspendarea cursurilor pentru școli primare, grădinițe, licee și unitățile de învățământ special. Împreună cu prefectul Radu Renga, vom decide dacă e necesară suspendarea cursurilor școlare și marți”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.
Șefii învățământului vasluian au trimis o notă către directori, prin care le cer ca unitățile școlare să fie încălzite și să se asigure un minim de personal pentru ziua de luni.
“E posibil ca unii elevi să nu afle de decizie, astfel că ei trebuie să fie primiți în școli, unde să aibă posibilitatea să se dezmorțească, după care să plece acasă”, a mai spus Gabriela Plăcintă.
Din fericire, veștile metereologilor sunt ceva mai bune. Azi, valorile de temperatură se vor situa între -7 și -9 grade Celsius. Vântul va sufla din direcția nord, cu viteze care nu vor depăși 15 km/h. Cerul va fi acoperit. Sunt condiții de ninsori slabe. Temperaturile vor cunoaște o ușoară creștere în zilele următoare.

About Mihai Vasile