Home » Justitie » Sentință modestă: Buga, patru ani de închisoare

Sentință modestă: Buga, patru ani de închisoare

Judecătoria Vaslui l-a condamnat la patru ani de închisoare pe interlopul Marius Buga, găsit vinovat de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de etnobotanice. Aceeași pedeapsă o primise preotul Gabriel Bucică, judecat în același dosar, dar care și-a recunoscut faptele. Alți doi inculpați, care, asemenea lui Buga, au negat acuzațiile, s-au ales cu câte trei ani și opt luni de închisoare.
Ieri, Judecătoria Vaslui a pronunțat sentința în dosarul traficanților de etnobotanice arestați în urmă cu un an la Vaslui. Liderul rețelei, Marius Buga, eliberat sub control judiciar pe 24 ianuarie, a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare, fiind găsit vinovat de comiterea a două infracțiuni: constituire de grup infracțional organizat și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv (trafic cu etnobotanice). Alți doi inculpați, Marius Costan și Cătălin Moraru, au fost condamnați la câte trei ani și opt luni de închisoare, tot în regim de detenție.
Cei trei traficanți au primit pedepse asemănătoare celorlalți inculpați judecați prin procedura simplificată, după ce și-au recunoscut faptele. De exemplu, Buga a primit acceași condamnare ca preotul Gabriel Bucică, cel care livra etnobotanicele din Constanța. Acest lucru a fost posibil după reducerea limitelor de pedeapsă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal. De astfel, acesta a fost și motivul pentru care cei trei inculpați au tras de timp.
Marius Buga a fost arestat pe 1 februarie 2013, alături de Inga Pascal, o tânără din Republica Moldova care venise la studii în Vaslui, și alți trei tineri din Vaslui, dintre care doi elevi, care îl ajutau să vândă etnobotanice în școli. Procurorii DIICOT au demarat cercetările în urma unei plângeri formulate de un cadru didactic care doi ani de zile a încercat în zadar să-și salveze fiul din ghearele traficanților de etnobotanice.
Gruparea lui Buga a fost monitorizată câteva luni. Cu ocazia perchezițiilor, la locuințele traficanților au fost descoperite aproape 700 de pliculețe cu etnobotanice, marfă livrată de Gabriel Bucică. Anchetatorii au stabilit că fiecare membru al rețelei avea un rol foarte bine stabilit. Astfel, Marius Buga se ocupa de aprovizionarea cu produse etnobotanice de la preotul Bucică, din Constanța, originar din Vaslui. Produsele erau ascunse în cărți ale căror foi erau decupate, apoi erau livrate prin firmele de curierat. Inga Pascal avea rolul de a trimite bani furnizorului în sutană, prin poștă, precum și de a prelua coletele de la firmele de curierat. Potrivit procurorilor, Marius Costan, Cătălin Moraru, Sergiu Știrbu și Simona Tofănel se ocupau de vânzarea etnobotanicelor către consumatori, majoritatea elevi de liceu și gimnaziu.
Preotul Bucică, inculpații Știrbu, Tofănel și Inga Pascal au fost judecați prin procedura acordului de recunoaștere, scăpând cu pedepse blânde. Cea mai dură condamnare a primit-o preotul – patru ani de închisoare. Deși, la trimiterea în judecată, avocații Ingăi Pascal au declarat judecătorilor că aceasta este speriată, primind amenințări din partea celorlalți inculpați, în penitenciar, basarabeanca a avut o schimbare radicală de poziție. După ce și-a primit condamnarea, la audierea în calitate de martor în dosar, tânăra și-a modificat complet declarația dată în fața procurorilor, motiv pentru care acum este cercetată pentru mărturie mincinoasă.

Simona Voicu

Judecătoria Vaslui l-a condamnat la patru ani de închisoare pe interlopul Marius Buga, găsit vinovat de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de etnobotanice. Aceeași pedeapsă o primise preotul Gabriel Bucică, judecat în același dosar, dar care și-a recunoscut faptele. Alți doi inculpați, care, asemenea lui Buga, au negat acuzațiile, s-au ales cu câte trei ani și opt luni de închisoare. Ieri, Judecătoria Vaslui a pronunțat sentința în dosarul traficanților de etnobotanice arestați în urmă cu un an la Vaslui. Liderul rețelei, Marius Buga, eliberat sub control judiciar pe 24 ianuarie, a fost condamnat la patru ani de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !
%d blogeri au apreciat: