Home » Business » Mugur Isarescu: S&P "sufla si in iaurt" inainte sa ridice ratingul Romaniei

Mugur Isarescu: S&P "sufla si in iaurt" inainte sa ridice ratingul Romaniei

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat ca agentia de rating care nu a ridicat ratingul Romaniei la calificativul recomandat investitorilor „sufla si in iaurt” si asteapta sa vada cum vor fi implementate reformele in an electoral, in ciuda faptului ca exista un acrod cu FMI si surplus de balanta.

„Cred ca agentia aceea acum sufla si in iaurt, a avut odata incredere in Romania si acum e mult mai prudenta. Citindu-i comunicatul si prudenta, sare si peste faptul ca am intrat in zona de surplus a contului curent (…) Sau ne platim datoriile externe, si nu cred ca este bine, sau devenim, doamne fereste, exportatori de capital. Sare peste asta. Acum o sa aiba in fata si cifrele privind raportul intre depozite si imprumuturi, care consolideaza ideea ca aceasta reducere semnificativa nu este conjuncturala”, a spus Isarescu, intrebat cum explica faptul ca in ciuda ajustarilor si performantelor evocate de autoritati exista inca agentii de rating care nu acorda Romaniei calificativul recomandat investitorilor.

S&P este singura dintre cele trei mari agentii de rating, incluzand Fitch si Moody’s, care evalueaza Romania cu rating din categoria nerecomandata investitorilor (junk). Calificativul „BB+” se afla cu o singura treapta sub categoria recomandata investitorilor. S&P a imbunatatit la finele lunii noiembrie perspectiva ratingului Romaniei de la „stabila” la „pozitiva” si a confirmat calificativul la „BB+”, reflectand cresterea semnificativa a exporturilor, consolidarea fiscala si stabilitatea sectorului financiar, dar a atentionat totodata cu privire la gradul redus de absorbtie a fondurilor UE, scaderea investitiilor straine, din cauza incertitudinilor birocratice si juridice, si riscul ca Guvernul sa nu-si respecte angajamentele de reforma inaintea alegerilor programate pentru 2014.

„Constati ca are doua preocupari, credibilitatea tarii si a politicilor, inclusiv stabilitatea politica, perceptie de sus pana jos, si reversibilitatea politicilor. Da, ati facut progrese, dar sa vedem cum le consolidati. Si, mai ales, cum le faceti in an electoral”, a continuat Isarescu. El a aratat ca odata cu validarea programului cu FMI s-a operat si validarea bugetului pe 2014, lucru foarte important nu doar pentru credibilitate dar si pentru dobanzi reduse pe pieele internationale, accesibilitate si economii la cheltuielile bugetare.  „Acolo se pot economisi bucata cu bucata, credit cu credit, si la lei si la valuta, sume considerabile, de 0,2-0,5% din PIB”, a adaugat Isarescu.

Guvernatorul BNR a explicat ca in acest context trebuie citita si declaratia ministrului Finantelor Publice, Ioana Petrescu, privind pericolul de a nu putea plati pensiile si salariile fara introducerea accizei la benzina si motorina, masura care a fost agreeata cu FMI si fara de care nu s-ar fi arpobat bugetul pe acest an si s-ar fi riscat o noua amanare a evaluarii. Isarescu crede ca Romania nu-si putea permite sa anunte niste masuri si sa le amane sau sa renunte la ele. Oficialul BNR spune ca estimarea privind impactul introducerii accizei suplimentare de 7 euro centi pe litru de benzina si motorina asupra ratei inflatiei ramane neschimbat, de 0,5 puncte procentuale, chiar daca masurile privind returnarea unei parti catre transportatori ar putea atenua efectele.

Sursa: wall-street.ro

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat ca agentia de rating care nu a ridicat ratingul Romaniei la calificativul recomandat investitorilor "sufla si in iaurt" si asteapta sa vada cum vor fi implementate reformele in an electoral, in ciuda faptului ca exista un acrod cu FMI si surplus de balanta. "Cred ca agentia aceea acum sufla si in iaurt, a avut odata incredere in Romania si acum e mult mai prudenta. Citindu-i comunicatul si prudenta, sare si peste faptul ca am intrat in zona de surplus a contului curent (...) Sau ne platim datoriile externe, si nu cred ca este bine,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !
%d blogeri au apreciat: