Google+
Home » Justitie » Adolescenți din Zorleni, hoți din locuințe

Adolescenți din Zorleni, hoți din locuințe

Trei minori aflați la vârsta la care ar trebui să-i preocupe învățătura aspiră la o carieră în comiterea de infracțiuni. Este vorba despre Marian Z. (16 ani), Petru R. (15 ani) și Mihăiță U. (15 ani), din satul Popeni, comuna Zorleni, care s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat. Acum câteva zile, cei trei au sustras un laptop din locuința unui consătean.

„Sesizarea a fost primită la numărul de urgență 112, în data de 25 martie 2014, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept într-o locuință în ziua respectivă, iar de pe o masă au sustras un laptop în valoare de 1.400 de lei. În urma investigațiilor efectuate de Postul de Poliție Zorleni, suspecții au fost identificați, fiind vorba despre trei minori cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, domiciliați în Popeni, comuna Zorleni”, a declarat subcomisar de poliție Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. Ulterior, Marian Z. s-a deplasat la Bârlad, unde a vândut laptopul furat pentru suma de 500 de lei. Polițiștii au reușit să recupereze laptopul și să-l înapoieze păgubașului.

Adriana Șușnea

Trei minori aflați la vârsta la care ar trebui să-i preocupe învățătura aspiră la o carieră în comiterea de infracțiuni. Este vorba despre Marian Z. (16 ani), Petru R. (15 ani) și Mihăiță U. (15 ani), din satul Popeni, comuna Zorleni, care s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat. Acum câteva zile, cei trei au sustras un laptop din locuința unui consătean. „Sesizarea a fost primită la numărul de urgență 112, în data de 25 martie 2014, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept într-o locuință în ziua respectivă, iar de pe o masă au…

Review Overview

User Rating: Be the first one !
error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: