Home » Social » Luna Mondială a Astronomiei

Luna Mondială a Astronomiei

Ca în fiecare an din 2010 încoace, pe parcursul întregii luni aprilie, membrii Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad participă la manifestările organizate pentru a sărbători Luna Mondială a Astronomiei.

În acest an, motto-ul programului inițiat de Organizația „Astronomii fără Frontiere” este „O lume, un cer”, iar evenimentele globale vizează observații vizuale, telescopice și fotografice, prezentări astronomice, sesiuni de observare telescopică de la distanță, competiții și evenimente culturale (expoziții de astrofotografie sau recitaluri de astropoezie și muzică).

La Bârlad, toate activitățile dedicate Lunii Mondiale a Astronomiei se vor desfășura la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și au început vineri, 4 aprilie, cu un concurs de astropoezie intitulat „Strălucind ca Sirius”, organizat de profesorii Liliana Radu, Ioan Puflea și Rica Luchianov. Manifestările vor continua pe 8 și 9 aprilie cu „Opoziția Planetei Marte”, planificată de profesorul Ioan Adam, apoi pe 10 aprilie, cu „Privește asteroidul Vesta!”, organizat de profesoara Mihaela Bobârcă.

Urmează activitățile „Privește Planeta Roșie!” (11 aprilie), „Observarea curentului meteoric Lyride” (20-25 aprilie) și „Ziua Soarelui” (27 aprilie), organizate de profesorii Maria Mocanu, Ioan Adam și Ivona Măgdăliniș. Nu în ultimul rând, pe 29 aprilie, va avea loc lansarea nr. 30 al revistei „Pași spre infinit”, sub coordonarea profesorului Ioan Adam.

„Luna Mondială a Astronomiei este organizată de Organizația «Astronomii fără Frontiere» și reprezintă cea mai mare sărbătoare a astronomiei la nivel mondial. Noaptea plină de stele ne fascinează. Oamenii privesc spre stele cu uimire și venerație de mii de ani. Indiferent de diferențele culturale, de naționalitate sau religie, bolta cerească este un teren comun de întâlnire pentru toți locuitorii Pământului. Granițele dintre noi dispar atunci când ne uităm spre cer. Cu toții împărtășim același cer!”, ne-a declarat profesorul Ioan Adam, președintele Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad.

Ca în fiecare an din 2010 încoace, pe parcursul întregii luni aprilie, membrii Asociației Astronomice „Sirius” Bârlad participă la manifestările organizate pentru a sărbători Luna Mondială a Astronomiei. În acest an, motto-ul programului inițiat de Organizația „Astronomii fără Frontiere” este „O lume, un cer”, iar evenimentele globale vizează observații vizuale, telescopice și fotografice, prezentări astronomice, sesiuni de observare telescopică de la distanță, competiții și evenimente culturale (expoziții de astrofotografie sau recitaluri de astropoezie și muzică). La Bârlad, toate activitățile dedicate Lunii Mondiale a Astronomiei se vor desfășura la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și au început vineri, 4 aprilie, cu un…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: