Home » Sanatate » Vasluienii ocolesc medicii de familie
Lelia Croitoru

Vasluienii ocolesc medicii de familie

Neîncrederea, listele de așteptare la programare, timpul pierdut la ușa cabinetului sunt doar o parte dintre motivele care îi determină pe mai mulți bolnavi să evite consultarea medicilor de familie. Oamenii preferă să sune la Salvare sau să meargă la spital pentru te miri ce afecțiune.

Șefii unităților sanitare se plâng că în acest fel costurile sunt uriașe, aceeași situație regăsindu-se și în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, iar cele două instituții arată un vinovat comun: medicii de famile.

”În special populația rurală este vulnerabilă. Există și o neîncredere a pacienților față de medicina primară”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență, Lelia Croitoru.

Pentru ca tabloul să fie complet, statisticile arată că medicina de familie trimite la spitale în mod inutil peste 15% din numărul total de pacienți.

Vasluienii recunosc că de multe ori preferă să apeleze la salvare sau la serviciiile unităților de primiri urgențe decât să treacă pe la medicul de familie.

”Dacă am o problemă de sănătate, mai bine merg direct la spital, asta ca să nu aștept mult. E aglomerat la medicul de familie. Nu pot să stau mult în picioare. Mi s-a făcut rău luna trecută și am chemat salvarea, am ajuns imediat la spital și am rezolvat”, spune un pacient.

În județul Vaslui sunt 180 de medicii de familie și opt centre de permanență. Dacă totul ar funcționa în parametri normali, numărul bolnavilor care trec lunar pragul unităților sanitare cu paturi s-ar reduce simțitor.

Neîncrederea, listele de așteptare la programare, timpul pierdut la ușa cabinetului sunt doar o parte dintre motivele care îi determină pe mai mulți bolnavi să evite consultarea medicilor de familie. Oamenii preferă să sune la Salvare sau să meargă la spital pentru te miri ce afecțiune. Șefii unităților sanitare se plâng că în acest fel costurile sunt uriașe, aceeași situație regăsindu-se și în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, iar cele două instituții arată un vinovat comun: medicii de famile. ”În special populația rurală este vulnerabilă. Există și o neîncredere a pacienților față de medicina primară”, a declarat directorul medical al…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: