Home » Justitie » Mașină de poliție, lovită de un tren marfar

Mașină de poliție, lovită de un tren marfar

Joi după-amiază, la câteva minute după ora 15.00, un tren marfar care circula pe relația Murgeni – Zorleni, a acroșat un autovehicul care oprise la trecerea la nivel cu calea ferată aflată în localitatea Floreni, suburbie a orașului Murgeni, prea aproape de șine. În autovehicul se aflau doi polițiști angajați la Poliția Murgeni, care se deplasau cu mașina de serviciu. Șoferul are 25 de ani și provine din județul Bistrița – Năsăud, iar colegul său are 24 de ani. Accidentul a fost imediat anunțat la numărul de urgen]ă 112, la fața locului deplasându-se două ambulanțe de la Substația de Ambulanță Bârlad.

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene, a rezultat faptul că polițistul în vârstă de 25 de ani conducea un autovehicul de serviciu, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a redus viteza, însă nu a oprit în condiții de siguranță. Autovehiculul a fost acroșat de locomotivă, a fost împins pe partea carosabilă aproximativ trei metri, iar apoi s-a răsturnat. În autovehicul se mai afla un polițist, în vârstă de 24 ani, care își desfășoară activitatea la Poliția orașului Murgeni”, ne-a spus subcomisar de poliție Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Cei doi au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad pentru investigații medicale. Din fericire, niciunul nu a suferit leziuni grave, ci doar policontuzii.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că nu a consumat băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs acest accident de circulație”, a completat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Adriana Șușnea

Joi după-amiază, la câteva minute după ora 15.00, un tren marfar care circula pe relația Murgeni - Zorleni, a acroșat un autovehicul care oprise la trecerea la nivel cu calea ferată aflată în localitatea Floreni, suburbie a orașului Murgeni, prea aproape de șine. În autovehicul se aflau doi polițiști angajați la Poliția Murgeni, care se deplasau cu mașina de serviciu. Șoferul are 25 de ani și provine din județul Bistrița – Năsăud, iar colegul său are 24 de ani. Accidentul a fost imediat anunțat la numărul de urgen]ă 112, la fața locului deplasându-se două ambulanțe de la Substația de Ambulanță…

Review Overview

User Rating: 4.8 ( 1 votes)

3 comments

  1. asta e culmea inteligentei politiste…ma mir ca mai au tupeul sa se dea mareti cind te vad ca nu ai aprins luminile la masina …..am primit amenda 160 lei… RUSINEEEEEE

  2. Postacul de serviciu

    oare soferul avea carnet de conducere?

  3. or fi crezut politaii ca -i ocoleste trenul :))

%d blogeri au apreciat: