Home » Sport » Steaua – FC Vaslui 0-1 (0-0): Ca la Podul Înalt

Steaua – FC Vaslui 0-1 (0-0): Ca la Podul Înalt

Adunați în ultima clipă de antrenorul Liviu Ciobotariu și președintele executiv Dragoș Iftime, cei de la FC Vaslui au reușit un adevărat miracol în Ghencea, administrând echipei campioane prima înfrângere din acest sezon.

Meciul Steaua – FC Vaslui din Ghencea a avut o primă repriză cu preliminarii de 10 minute. Nemulțumiți că nu-și primesc restanțele financiare, jucătorii lui Liviu Ciobotariu au refuzat, inițial, să facă deplasarea la București. Șefii galben-verzilor s-au reorientat imediat și, joi, au trimis echipa de juniori. Antrenorul Liviu Ciobotariu și președintele executiv Dragoș Iftime nu au acceptat însă să facă de râs brandul FC Vaslui, astfel că i-au adunat, ca prin minune, pe titulari și au pornit, vineri, spre capitală.

Treziți de la ora 7 și după un drum anevoios cu autocarul, vasluienii au ajuns la stadion cu numai o oră înainte de start, au intrat pe gazon cu 10 minute întârziere, dar pe teren, ei și nu steliștii au arătat ca o adevărată echipă. Gazdele au început în forță și au dat senzația că nu vor avea emoții în acest meci. Piovaccari (‘2), Tănase (‘18) și Stanciu (‘20) au trecut pe lângă șansa de a marca, pentru ca italianul, dar și Chipciu (‘22) să bifeze marile ocazii ale primelor 45 de minute. Vasluienii le-au băgat însă frica în oase, prin Antal și Gil Bahia, care, din poziții bune, au tras peste poartă.

În partea a doua, FC Vaslui a trecut la cârmă și le-a arătat steliștilor ce e de fapt fotbalul. De exemplu, în minutul 57, Antal a lăsat în ceață doi fundași, a șutat elegant, dar mingea a refuzat să intre în poarta lui Niță. Momentul psihologic al partidei s-a petrecut în minutul 67, atunci când Prepeliță a trimis mingea în bară din centrarea lui Keșeru. Ulterior, bucureștenii s-au topit. După ce Temwanjera a fost foarte aproape de a deschide scorul în minutul 77, la o altă fază care i-a lăsat corigenți pe fundașii lui Reghecampf, atacantul din Zimbabwe a stins lumina în Ghencea, cu cinci minute înainte de final.

Steaua a pierdut astfel primul meci din actualul sezon. Ultimul eșec al roș-albaștrilor data din campionatul trecut, din luna mai, atunci când Viitorul Constanța câștiga suspect, cu scorul de 5-2, în fieful viitorilor campioni.

Adunați în ultima clipă de antrenorul Liviu Ciobotariu și președintele executiv Dragoș Iftime, cei de la FC Vaslui au reușit un adevărat miracol în Ghencea, administrând echipei campioane prima înfrângere din acest sezon. Meciul Steaua - FC Vaslui din Ghencea a avut o primă repriză cu preliminarii de 10 minute. Nemulțumiți că nu-și primesc restanțele financiare, jucătorii lui Liviu Ciobotariu au refuzat, inițial, să facă deplasarea la București. Șefii galben-verzilor s-au reorientat imediat și, joi, au trimis echipa de juniori. Antrenorul Liviu Ciobotariu și președintele executiv Dragoș Iftime nu au acceptat însă să facă de râs brandul FC Vaslui, astfel…

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

About Mihai Vasile