Home » Politic » Argument pentru susținerea educației timpurii: Cercul vicios al tinerilor
Ana Birchall

Argument pentru susținerea educației timpurii: Cercul vicios al tinerilor

„Dreptul la educație, la o educație performantă și adaptată provocărilor secolului în care trăim nu trebuie să fie o favoare, ci este o obligație pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima până la ultima zi de școală”, a declarat deputata Ana Birchall.

Deputata PSD Ana Birchall a susținut, într-o declarație politică din plenul Camerei Deputaților, că scăderea graduală a vârstei preșcolarilor și creșterea duratei învățământului obligatoriu pot constitui o opțiune bună pentru sistemul de educație din România: “Studiile PISA demonstrează faptul că educația timpurie, mai precis introducerea copiilor cu vârste între doi și șase ani în sistemul de învățământ, crește considerabil performanțele acestora pe timpul întregului parcurs educațional”.

Parlamentarul a afirmat că educația timpurie poate ajuta copiii defavorizați și familiile tinere din România să se dezvolte, reducând abandonul școlar în zonele defavorizate, cum este și județul Vaslui: “Una dintre cauzele principale ale abandonului școlar este lipsa unei educații în familie. Atunci când condițiile financiare nu permit, din păcate, foarte mulți copii și părinții lor nu observă beneficiile educației de calitate. Aceste cazuri, întâlnite în multe zone defavorizate din România, cum este și județul Vaslui, ne dau un nou argument puternic pentru susținerea educației timpurii”.

Potrivit acesteia, educația timpurie poate ajuta familiile tinere, după terminarea concediului de creștere a copilului: “Prin politici publice țintite, statul trebuie să spargă cercul vicios în care se află prizonieră o familie tânără prin încurajarea primirii primului loc de muncă, a primei case, a primului copil. Susțin decizia Ministerului Educației, cu condiția să fie dublată de inițierea unui plan pe termen lung de a extinde sistemul de învățământ obligatoriu de stat sau privat și pentru copiii de trei sau patru ani, pe model britanic. Dreptul la educație, la o educație performantă și adaptată provocărilor secolului în care trăim nu trebuie să fie o favoare, ci este o obligație pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima până la ultima zi de școală. Formarea generațiilor viitoare este în mâinile noastre, iar viitorul nostru este în mâinile lor”.

„Dreptul la educație, la o educație performantă și adaptată provocărilor secolului în care trăim nu trebuie să fie o favoare, ci este o obligație pe care noi trebuie să o asigurăm copiilor noștri de la prima până la ultima zi de școală”, a declarat deputata Ana Birchall. Deputata PSD Ana Birchall a susținut, într-o declarație politică din plenul Camerei Deputaților, că scăderea graduală a vârstei preșcolarilor și creșterea duratei învățământului obligatoriu pot constitui o opțiune bună pentru sistemul de educație din România: “Studiile PISA demonstrează faptul că educația timpurie, mai precis introducerea copiilor cu vârste între doi și șase ani…

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: