Home » Sport » “Nimeni nu se interesează de noi”
Nuno Viveiros

“Nimeni nu se interesează de noi”

Nuno Viveiros, autor al unui gol în victoria celor de la FC Vaslui contra Coronei Brașov, scor 8-1, este confuz în ceea ce privește situația existentă la club.

Nuno Viveiros s-a bucurat pentru reușita sa din meciul contra formației Corona Brașov: “Sunt mulțumit și fericit pentru că am obținut cele trei puncte, obiectivul nostru practic. Mergem înainte”.

Când vine vorba despre viitorul FC Vaslui, jucătorul este destul de confuz. El și-ar dori să continue cu gruparea vasluiană în Liga I, precum și într-o cupă europeană.

“Eu sper spre cupele europene, spre un campionat reușit din punct de vedere sportiv, dar acum n-avem nicio idee despre ce va fi. Nu este ușor fără bani, jucăm doar pentru noi. Pe președintele clubului l-am văzut o singură dată în ultimele trei săptămâni. Cât despre bani, eu sunt neplătit de aproape șapte luni, dar am 30 de ani, joc fotbal la un nivel ridicat de 12 ani și am avut grijă să fiu acoperit și pentru astfel de momente”, a spus Viveiros.

Nuno Viveiros, autor al unui gol în victoria celor de la FC Vaslui contra Coronei Brașov, scor 8-1, este confuz în ceea ce privește situația existentă la club. Nuno Viveiros s-a bucurat pentru reușita sa din meciul contra formației Corona Brașov: “Sunt mulțumit și fericit pentru că am obținut cele trei puncte, obiectivul nostru practic. Mergem înainte”. Când vine vorba despre viitorul FC Vaslui, jucătorul este destul de confuz. El și-ar dori să continue cu gruparea vasluiană în Liga I, precum și într-o cupă europeană. “Eu sper spre cupele europene, spre un campionat reușit din punct de vedere sportiv, dar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: