Google+
Home » Politic » Geoană rupe din pălăria Rusiei

Geoană rupe din pălăria Rusiei

Prezent la Vaslui într-o nouă calitate, de „Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică”, senatorul Mircea Geoană s-a străduit ieri să le explice autorităților județene cum ar putea profita de criza din Ucraina.

Atent în a menționa că este „Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică”, senatorul PSD Mircea Geoană a descins ieri la Vaslui, fiind reactivat pentru a îndeplini o “misiune istorică”: folosirea crizei din Ucraina pentru a atrage fonduri europene în estul României, granița economică a UE urmând a se muta până la frontiera Ucrainei.

În fața unui auditoriu format din autorități locale, directori și reprezentanți ai mediului de afaceri vasluian, Geoană a vorbit despre „geografie» politică, dar mai ales despre „geografie economică”: „Sunt aici ca să vă spun că trebuie să ne pregătim ca, peste câteva săptămâni, granițele Europei economice să nu mai fie la Albița, ci cu câteva sute de kilometri mai departe”.

În acest context, la sfârșitul lunii mai, Republica Moldova, Ucraina și Gerogia vor semna Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană (UE).

„Să punem pe masa Guvernului României un pachet proaspăt de proiecte transfrontaliere. Este nevoie de investiții, de proiecte de interconectare în ceea ce privește infrastructura, electricitatea etc. Să folosim acest moment! Pregătim o informare a ceea ce înseamnă proiecte, o prioritizare a acestora. Vom merge la Bruxelles pentru a obține fonduri suplimentare. Sunt firme occidentale care caută un loc stabil, iar județele din această zonă trebuie să profite”, a mai spus Geoană.

Senatorul a fost însă foarte rezervat când a venit vorba despre implicarea Bucureștiului. Când Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui, i-a cerut să sprijine declararea județului ca zonă defavorizată, precum și un program masiv de investiții pentru diminuarea decalajului economic față de alte județe, «înaltul reprezentant» a menționat că prima parte a solicitării este «o sugestie dramatică», în vreme ce asupra programului de investiții a lăsat să se înțeleagă că nici nu poate fi vorba.

Comments

comments

Prezent la Vaslui într-o nouă calitate, de „Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică”, senatorul Mircea Geoană s-a străduit ieri să le explice autorităților județene cum ar putea profita de criza din Ucraina. Atent în a menționa că este „Înalt Reprezentant al primului ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică”, senatorul PSD Mircea Geoană a descins ieri la Vaslui, fiind reactivat pentru a îndeplini o “misiune istorică”: folosirea crizei din Ucraina pentru a atrage fonduri europene în estul României, granița economică a UE urmând a se muta până la frontiera…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: