Home » Politic » Lansarea candidaților PSD-UNPR-PC pentru PE: „O Românie puternică, într-o Europă unită”
Dumitru Buzatu

Lansarea candidaților PSD-UNPR-PC pentru PE: „O Românie puternică, într-o Europă unită”

„Am mobilizat organizațiile din teritoriu și ne-am propus un scor de 50 la sută plus unu pe 25 mai”, a declarat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Lansarea candidaților PSDUNPR-PC la alegerile europarlamentare a avut loc sâmbătă, la Romexpo, în prezența a peste 10.000 de delegați din toată țara și a unor invitați de peste hotare, în frunte cu Martin Schulz, președintele Parlamentului European (PE).

Potrivit social-democraților vasluieni, prezenți în număr mare la București, alegerile europarlamentare din 25 mai reprezintă pentru România „o șansă de a ne câștiga respectul ca națiune”, participanții exprimându-și convingerea că „putem fi noi înșine modele pentru alții, nu doar studii de caz”. Reprezentanții PSD au ținut să amintească faptul că au câștigat alături de partenerii lor alegerile locale și parlamentare din 2012. Miza alegerilor europene este, potrivit pesediștilor, „extraordinară pentru echilibrul mondial”.

În discursul său, Victor Ponta, liderul național al PSD, s-a referit și la alegerile prezidențiale din toamnă. El a recunoscut că se va afla în prima linie a bătăliei pentru cucerirea Palatului Cotroceni, dar că va candida doar dacă membrii PSD, UNPR și PC îi vor cere.

”Noi vom susține la prezidențiale candidatul pe care partidul îl va desemna și vom face ce ne stă în puteri pentru a câștiga alegerile. Deocamdată însă, prioritatea noastră sunt alegerile europarlamentare. Am mobilizat organizațiile din teritoriu și ne-am propus un scor de 50 la sută plus unu pe 25 mai”, a declarat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Social-democrații mai afirmă că „2014 va fi anul stângii în Europa și anul schimbării în România, anul victoriei. Întâlnirea noastră nu este numai o lansare a candidaților, ci este un angajament ferm al nostru că ne dorim o Românie puternică, într-o Europă unită. România are cultură, are valori despre care merită să vorbim și aici în țara, dar și în afara țării. România are oameni corecți, cinstiți și profesioniști pentru care merită să luptăm în fiecare zi. (…) Proiectele Guvernului Victor Ponta sunt ambițioase și de aceea trebuie să beneficieze de sprijin în plan extern. Noi nu vrem sprijin pentru liderii noștri, ci vrem sprijin pentru toată România pentru ca România să fie mai puternică în Europa”.

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, invitat la lansarea candidaților, a spus că nu va accepta niciodată ideea că există cetățeni europeni de rangul unu și doi.

„Am mobilizat organizațiile din teritoriu și ne-am propus un scor de 50 la sută plus unu pe 25 mai”, a declarat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu. Lansarea candidaților PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare a avut loc sâmbătă, la Romexpo, în prezența a peste 10.000 de delegați din toată țara și a unor invitați de peste hotare, în frunte cu Martin Schulz, președintele Parlamentului European (PE). Potrivit social-democraților vasluieni, prezenți în număr mare la București, alegerile europarlamentare din 25 mai reprezintă pentru România "o șansă de a ne câștiga respectul ca națiune", participanții exprimându-și convingerea că "putem fi noi înșine modele pentru…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: