Home » Social » Râia și păduchii atacă

Râia și păduchii atacă

Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului DGASPC) Vaslui sunt nevoiți să facă periodic tratamente împotriva scabiei, a păduchilor și a puricilor, după ce contactează, pe teren, când intră în contact cu cazurile sociale pe care le monitorizează, tot felul de boli.

Potrivit directorului instituției, Ionel Armeanu Ștefănică, râia a devenit boală profesională a angajaților din sistemul de protecție socială: “Oamenii noștri nu intră mereu în cele mai curate locuințe și în cele mai igienice locuri. De foarte multe ori, atunci când se întorc acasă, după ce merg la anumite cazuri sociale, angajații noștri trebuie să treacă printr-un proces de dezinsecție. Este vorba despre acei angajați care fac muncă de teren și care trebuie să meargă cu unguentele împotriva scabiei în buzunar. Aproape că nu este săptămână în care câte un angajat de-al nostru să nu ia râie, purici sau păduchi”.

Șeful DGASPC Vaslui a mai spus că printre persoanele certate cu igiena se numără și cetățeni care ascultă sfaturile asistenților sociali și se corectează: “Oamenii au început să se comporte puțin altfel. Se întâmplă adesea ca, la vizitele de monitorizare întreprinse de aistenții sociali, oamenii să-i aștepte cu ușa larg deschisă și să le arate acestora progresele făcute, să le arate că au spălat copiii, că îi îngrijesc și că pot să țină și curățenie în case, chiar dacă posibilitățile lor materiale sunt reduse”.

Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului DGASPC) Vaslui sunt nevoiți să facă periodic tratamente împotriva scabiei, a păduchilor și a puricilor, după ce contactează, pe teren, când intră în contact cu cazurile sociale pe care le monitorizează, tot felul de boli. Potrivit directorului instituției, Ionel Armeanu Ștefănică, râia a devenit boală profesională a angajaților din sistemul de protecție socială: “Oamenii noștri nu intră mereu în cele mai curate locuințe și în cele mai igienice locuri. De foarte multe ori, atunci când se întorc acasă, după ce merg la anumite cazuri sociale, angajații noștri trebuie să treacă printr-un…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: