Home » Business » Compania care de 12 ani crește continuu

Compania care de 12 ani crește continuu

Din decembrie 2001 până în prezent, rezultatele financiare trimestriale ale companiei americane au indicat o creștere a vânzărilor de două cifre.

Astfel, se pare că Amazon.com, cel mai mare retailer online, fondat de miliardarul american Jeff Bezos, mai are loc de creștere. Criza economică nu i-a redus veniturile, ci dimpotrivă, i le-a crescut spectaculos, în condițiile în care tot mai mulți consumatori s-au reorientat către produse mai ieftine, fără taxe. Pe de altă parte, în ultimul deceniu a crescut și accesul populației la serviciile de internet de bandă largă și de mare viteză, în paralel cu scăderea prețurilor pentru aceste servicii. În aceste condiții, din ce în ce mai multe persoane au preferat să-și comande diferite produse de pe internet. Potrivit rezultatelor financiare anunțate la finele săptămânii trecute, Amazon și-a crescut vânzările cu 23%, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, ajungând la valoarea de 19,74 miliarde de dolari. Venitul net a avansat și el cu 25%, comparativ cu cel din primul trimestru al anului trecut, până la 108 milioane de dolari. În același timp, veniturile operaționale au fost cu 26% mai mari, atingând valoarea de 5,35 miliarde de dolari. Însă, aceste vești bune au fost umbrite de un puseu de scădere a vânzărilor, în urma introducerii unor taxe suplimentare de până la 24%, în 20 de state americane pentru achiziția de cărămidă și mortar. Acest nou impozit, introdus de guvernele locale, a scăzut vânzările Amazon.com în medie cu 9,5%. Pentru achizițiile mai mari de 299 dolari, scăderea este de 24%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din statul Ohio. Costurile achizițiilor de pe gigantul comerciant online au crescut în plus pentru beneficiarii de serviciul Prime, prețul căruia a fost mărit cu 25%, până la 99 de dolari pe an, incluzând gratuitatea transportului comenzii.

În plus, o altă lovitură pentur Amazon a fost scăderea prețului acțiunii cu 9,8%, vineri, la cel mai redus nivel din ultimele șase luni, 304,19 dolari/titlu. Aceasta a fost reacția investitorilor la anunțul directorului executiv Jeff Bezos că profitul va fi limitat la doar 23 cenți pe acțiune, în condițiile creșterii cheltuielilor din primul trimestru cu 23%. Bezos folosește profitul pentru a investi în transporturi mai rapide, într-un serviciu de livrare a produselor de băcănie și în echipamente TV de top, pentru a concura cu Netflix și Apple pe piața de streaming video.

Sursa: money.ro

Din decembrie 2001 până în prezent, rezultatele financiare trimestriale ale companiei americane au indicat o creștere a vânzărilor de două cifre. Astfel, se pare că Amazon.com, cel mai mare retailer online, fondat de miliardarul american Jeff Bezos, mai are loc de creștere. Criza economică nu i-a redus veniturile, ci dimpotrivă, i le-a crescut spectaculos, în condițiile în care tot mai mulți consumatori s-au reorientat către produse mai ieftine, fără taxe. Pe de altă parte, în ultimul deceniu a crescut și accesul populației la serviciile de internet de bandă largă și de mare viteză, în paralel cu scăderea prețurilor pentru aceste…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: