Google+
Home » Justitie » Iarăși acte false la frontieră
Vama Albita

Iarăși acte false la frontieră

Polițiștii de frontieră de la Albița se confruntă sistematic cu cetățeni ai Republicii Moldova care încearcă să intre în România folosindu-se de documente falsificate.

În week-end, doi basarabeni au încercat să fenteze oamenii legii, prezentându-se în același timp pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat a României. Amândoi conduceau autoturisme înmatriculate în Republica Moldova. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatelor și taloanelor de inspecție tehnică periodică, cadrele Punctului de Trecere a Frontierei Albița au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și fond. Unul dintre șoferi a declarat că a cumpărat autoturismul din Italia, iar documentele respective i-au fost înmânate de către vânzător asigurându-l că sunt valabile, iar celălalt a motivat că inspecția tehnică a fost efectuată în Bulgaria și nu a știut că documentele sunt false.

Ieri dimineață, s-a prezentat un alt cetățean din Republica Moldova, conducând cu autoturism Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria. Și în acest caz, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului și talonului de inspecție tehnică periodică, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unor documente autentice, iar asigurarea tip carte-verde nu figurează în evidențele autorităților bulgare.

În toate cele trei cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale pentru uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România.

Polițiștii de frontieră de la Albița se confruntă sistematic cu cetățeni ai Republicii Moldova care încearcă să intre în România folosindu-se de documente falsificate. În week-end, doi basarabeni au încercat să fenteze oamenii legii, prezentându-se în același timp pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat a României. Amândoi conduceau autoturisme înmatriculate în Republica Moldova. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatelor și taloanelor de inspecție tehnică periodică, cadrele Punctului de Trecere a Frontierei Albița au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și fond. Unul dintre șoferi a declarat că a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: