Home / Justitie / Razii în mediul rural
Mihaela Straub

Razii în mediul rural

 Cinci infracțiuni și 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24.000 de lei, reprezintă bilanțul unei acțiuni desfășurate în sistem integrat de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră.

La sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul județului Vaslui, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune în sistem integrat, în mediul rural, pentru prevenirea și descurajarea faptelor penale și pentru siguranță publică. Astfel, polițiștii de la Investigații criminale, alături de cei de la Investigarea fraudelor, Rutieră, Ordine publică și Acțiuni speciale, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră, au desfășurat filtre, patrulări și alte activități specifice.

„S-a urmărit asigurarea și menținerea măsurilor de ordine în zona discotecilor și barurilor de pe raza de competență, verificându-se totodată modul de asigurare a pazei de către organizatorii acestor activități, aplicarea prevederilor Legii 61/1991 împotriva persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică, verificarea agenților economici cu privire la documentele de proveniență pentru mărfurile oferite spre vânzare. Au fost efectuate verificări și cu privire la modul în care sunt respectate prevederile Legii 8/1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Într-un interval de șase ore, polițiștii au legitimat peste 130 de persoane și au verificat 23 de agenți economici. Au fost constatate cinci infracțiuni, dintre care trei la regimul circulației. Cele mai multe amenzi – 36, au fost aplicate celor care au încălcat unele norme de conviețuire socială, ordine și liniște publică. Au fost controlate 97 de autovehicule și s-au constatat, pe linie rutieră, 38 de abateri privind circulația pe drumurile publice.

Cadrele Secției de Poliție Rurală 6 Negrești au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Polițiștii au depistat doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani, care se aflau într-un loc public și purtau asupra lor un obiect folosit pentru tăiere, respectiv un spray paralizant.

 Cinci infracțiuni și 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24.000 de lei, reprezintă bilanțul unei acțiuni desfășurate în sistem integrat de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră. La sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul județului Vaslui, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune în sistem integrat, în mediul rural, pentru prevenirea și descurajarea faptelor penale și pentru siguranță publică. Astfel, polițiștii de la Investigații criminale, alături de cei de la Investigarea fraudelor, Rutieră, Ordine publică și Acțiuni speciale, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră, au desfășurat filtre, patrulări și alte activități specifice. „S-a urmărit asigurarea…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Activitate de prevenire a violenței organizată de polițiști pe raza localității Bogdănești, în cadrul campaniei „Înțelepciunea nu are nevoie de violență”!

În cadrul campaniei județene de ...

Bărbat în stare gravă după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 67 de ...

Pistol cu gaze și muniție găsite de polițiști la domiciliul unui vasluian

Un bărbat în vârstă de ...

%d blogeri au apreciat: