Home » National » Țara datornicilor. Cine sunt campionii

Țara datornicilor. Cine sunt campionii

Odată cu Revoluția din decembrie 1989, după care prețurile au fost liberalizate și economia de piață a adus o avalanșă de produse, românii au început să consume, intrând chiar într-o vrie a consumului în anii de boom economic, cei care au precedat venirea crizei financiare.

Toată această escapadă a consumului a fost posibilă la început datorită economiilor multor familii de români, iar mai târziu datorită extinderii progresive a creditării. Acest avans al împrumuturilor bancare a culminat cu creditele cu buletinul, care erau împrumuturi de nevoi personale, cel mai frecvent pentru achiziționarea diverselor dotări pentru locuință, precum electronice, electrocasnice sau mobilă, pentru care nu trebuiau prezentate acte doveditoare ale unui loc de muncă sau ale unui venit oficial. Acest fenomen i-a făcut pe mulți români să uite de ziua de mâine, preferând să trăiască pe datorie. În acest fel s-a ajuns ca în câteva județe din România volumul creditelor bancare să fie de peste două ori mai mare decât sumele economisite în depozite la bănci. În această situație delicată se află cinci județe din țară, potrivit datelor privind creditele și depozitele în profil teritorial din luna martie a acestui an, publicate ieri de Banca Națională a României (BNR). Cea mai gravă este situația din județul Iași, unde valoarea creditelor totale, cuprinzându-le atât pe cele în lei, cât și pe cele în valută, este de două ori și jumătate mai mare decât valoarea depozitelor totale: 7,41 miliarde lei credite versus 3 miliarde lei depozite. Pe poziția a doua se situează județul Bihor, cu un raport de 2,25. În acest județ din nordul țării, oamenii au credite totale în valoare de 6,34 miliarde lei, în timp ce depozitele totale se cifrează la 2,82 miliarde lei. Urmează județul Gorj, cu un raport dintre credite și depozite de 2,1. Oltenii din acest județ au împrumuturi totale de 2,31 miliarde lei și depozite la termen în valoare de 1,09 miliarde lei. Urmează județul Mehedinți, unde populația are de două ori mai multe credite decât depozite. Astfel, dacă economiile localnicilor la bănci sunt de 721,3 milioane lei, valoarea creditelor totale se ridică la 1,46 miliarde lei. Top 5 este încheiat de județul Giurgiu, cu un raport apropiat celui din Mehedinți. Giurgiuvenii au credite în valoare de 907,5 milioane lei și depozite ce însumează aproape 450 milioane lei.

În clasamentul primelor zece județe după cel mai nefericit raport dintre credite și depozite mai intră Satu Mare (raport de 1,96), Dolj (1,92), Timiș (1,85), Botoșani (1,82) și Brașov (1,76).  Media pe țară este un raport de 1,38, în condițiile în care creditele totale ale populației se cifrau, în luna martie, la 219,25 miliarde lei, iar depozitele erau de 158,59 miliarde lei.

Sursa: money.ro

Odată cu Revoluția din decembrie 1989, după care prețurile au fost liberalizate și economia de piață a adus o avalanșă de produse, românii au început să consume, intrând chiar într-o vrie a consumului în anii de boom economic, cei care au precedat venirea crizei financiare. Toată această escapadă a consumului a fost posibilă la început datorită economiilor multor familii de români, iar mai târziu datorită extinderii progresive a creditării. Acest avans al împrumuturilor bancare a culminat cu creditele cu buletinul, care erau împrumuturi de nevoi personale, cel mai frecvent pentru achiziționarea diverselor dotări pentru locuință, precum electronice, electrocasnice sau mobilă,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: