Home » Social » Autoincendiere sau accident nefericit?

Autoincendiere sau accident nefericit?

Un bărbat de 43 de ani, din apropierea Bârladului, a fost transportat în stare critică la Iași, cu arsuri pe 60% din suprafața corpului. Soția lui a alertat polițiștii, anunțând că bărbatul s-a autoincendiat.

Marți seară, în jurul orei 19.30, într-o gospodărie din satul Buda, comuna Alexandru Vlahuță, capul familiei, în vârstă de 43 de ani, a început să urle de durere. Soția sa a ieșit din casă și, văzându-l în flăcări, a crezut că s-a autoincendiat, într-o încercare de a se sinucide. Imediat, a sunat la numărul de urgență 112 și solicitat o ambulanță.

„În urma cercetărilor efectuate de Postul de Poliție Alexandru Vlahuță, s-a stabilit că, pe la ora 19.30, bărbatul se afla în curte și repara o drujbă. La un moment dat, din rezervorul acesteia s-a scurs benzină pe bărbat și, de la țigara pe care o fuma, i s-au aprins hainele, provocându-i arsuri de gradele II și III”, ne-a declarat agent principal Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Bărbatul a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanța sosită la intervenție, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unde i s-a pus diagnosticul „arsuri de gradul II-III pe 60% din suprafața corporală prin ardere”. După ce a fost stabilizat, medicii bârlădeni l-au transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași.

Un bărbat de 43 de ani, din apropierea Bârladului, a fost transportat în stare critică la Iași, cu arsuri pe 60% din suprafața corpului. Soția lui a alertat polițiștii, anunțând că bărbatul s-a autoincendiat. Marți seară, în jurul orei 19.30, într-o gospodărie din satul Buda, comuna Alexandru Vlahuță, capul familiei, în vârstă de 43 de ani, a început să urle de durere. Soția sa a ieșit din casă și, văzându-l în flăcări, a crezut că s-a autoincendiat, într-o încercare de a se sinucide. Imediat, a sunat la numărul de urgență 112 și solicitat o ambulanță. „În urma cercetărilor efectuate de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: