Home » National » Povestea celui mai român dintre români: Moș Răduț, 92 de ani doar în straie populare

Povestea celui mai român dintre români: Moș Răduț, 92 de ani doar în straie populare

Ilie Răduț, din comuna sibiană Râu Sadului, și-a trăit toată viața îmbrăcat numai în costum popular, fie că se afla în gospodăria natală, la biserică, la nunți, pe litoral sau pe străzile marilor orașe.

Povestea lui moș Ilie Răduț (92 de ani) curge într-un tablou vechi, care te întoarce, fără să vrei, în timp. Pe soba încinsă din locuința sa, o casă veche din localitatea sibiană Râu Sadului, stă un tuci de mămăligă, învârtită de moș cu brânză de burduf. Dacă nu l-ai cunoaște, dacă nu i-ai asculta povestea și nu i-ai răsfoi sufletul odată cu fotografiile vechi, ți-ar fi greu, poate, să crezi că moș Răduț, cel care a purtat toată viața doar costum popular, chiar există.

„De când m-am pomenit, hainele obișnuite mi-au întunecat viața, nu le puteam vedea. Soția mi-a murit de 20 de ani, unele costume sunt făcute și de ea, iar pe restul le-am făcut eu. Vreo două-trei mai am și de la părinți, că doar ei mi-au pus prima oară straiele populare pe mine. Și ei s-au prăpădit, iar eu am rămas cu costumul”, își începe povestea moș Răduț.

Atracția orășenilor

Ia veche e albă, cu broderie migăloasă, cu fir negru, port specific satelor din Mărginimea Sibiului. Cu ea, cu pantalonii de postav, cu șerparul, pieptarul și clopul nelipsit, Moș Răduț a umblat peste tot. Și acasă, și la biserică, și în Sibiu, și la Târgu Mureș, și pe bulevardele Capitalei. Ba chiar și la marea cea mare moș Răduț nu s-a putut duce altfel decât în costumul popular românesc. „Am fost la mare de două ori îmbrăcat cu haine populare, a fost foarte frumos, oamenii se uitau uimiți la mine. Acolo mi-a plăcut cel mai mult, lume multă, apă multă, povești multe. Pe unde mă duc, oamenii se uită uimiți la mine, când mă văd în costum popular. Mă întreabă de unde sunt, cum mă numesc”, povestește moșul, amuzat.

Moș Răduț a prins și războiul, pe care l-a făcut din Ardeal până în Cehoslovacia, și a fost o viață întreagă crescător de oi. Ani la rând, a bătut munții și câmpiile cu turmele, îmbrăcat în costum popular. „Am făcut transhumanța pe jos, dormeam sub cerul liber, în cojoc. Tot în costum popular am umblat și cu oile”, povestește bătrânul.

5 copii și 15 nepoți, îmbrăcați în ii

Și-a cunoscut soția în tinerețe, la biserică și la joc, au avut cinci copii și 15 nepoți. Absolut toți au straie populare. Ei, însă, le mai îmbracă doar în zi de sărbătoare. „De când s-a născut, așa umblă. Oriunde se duce, straiele astea le ia pe el. Îl opresc oamenii pe stradă, fac fotografii cu el. E o mândrie moșul pentru familie, mai ales că are atâția ani și se poartă pe picioarele lui. El își spală hainele, el se gospodărește, adună urzici pentru găini, se duce prin pădure după araci, își pune fasole, și-a pus ceapă, cartofi, are trei grădinuțe. E o lecție de viață”, spune Ana Elena Tara, una din nepoatele lui moș Răduț.<

Moș Răduț își iubește nespus de tare țara.

Chiar dacă spune, cu amărăciune, că e „frumoasă, bogată, dar plină de hoți”. „Aici ne-am născut, aici ne-am îmbogățit, aici e istoria neamului ăsta, de la început și va fi până la sfârșit”, spune moșul. Vocea devine mai puternică și ochii i se umplu de lacrimi de emoție, atunci când vorbește despre România. Pentru că o iubește atât de mult, la fiecare scrutin, moș Răduț s-a dus la vot. „Am fost tot timpul, mă duc pentru ca aceia care vin în urma mea să fie îndrăgostiți de țara asta”, încheie bătrânul.

Sursa: worldwideromania.com

Ilie Răduț, din comuna sibiană Râu Sadului, și-a trăit toată viața îmbrăcat numai în costum popular, fie că se afla în gospodăria natală, la biserică, la nunți, pe litoral sau pe străzile marilor orașe. Povestea lui moș Ilie Răduț (92 de ani) curge într-un tablou vechi, care te întoarce, fără să vrei, în timp. Pe soba încinsă din locuința sa, o casă veche din localitatea sibiană Râu Sadului, stă un tuci de mămăligă, învârtită de moș cu brânză de burduf. Dacă nu l-ai cunoaște, dacă nu i-ai asculta povestea și nu i-ai răsfoi sufletul odată cu fotografiile vechi, ți-ar fi greu,&hellip;

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: