Home » Justitie » Peste 500 de șoferi amendați în minivacanță

Peste 500 de șoferi amendați în minivacanță

Nu mai puțin de 580 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în timpul acțiunilor desfășurate în perioada 1-4 mai, ca urmare a constatării unor abateri de la normele rutiere. De asemenea, au fost reținute peste 25 de permise de conducere și au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației.

Polițiștii Biroului Rutier Huși au oprit pentru control un tânăr care se deplasa pe un moped, pe strada Ion Minulescu. La verificarea în evidențe, s-a constatat că respectivul nu figurează ca având permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În consecință, pe numele său a fost întocmit dosar penal.

Sâmbătă seară, cadre ale Poliției orașului Negrești și Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui au identificat un adolescent de 18 ani care conducea un autovehicul pe strada Mihail Kogălniceanu, deși valabilitatea autorizației de circulație provizorie era expirată. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Tot la Negrești, un tânăr de 29 de ani a fost oprit de cadre ale Poliției orașenești în timp ce conducea un moped pe strada Decebal, deși consumase băuturi alcoolice. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înregistrat, motiv pentru care s-a deschis dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni: conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Pe DE 581, pe raza comunei Tutova, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat de 44 de ani, din județul Galați, care se afla la volanul unui tractor cu o remorcă neînmatriculată. La verificarea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei autovehiculului respectiv. Tractorul îi fusese încredințat spre a fi condus pe drumurile publice de un angajat al unei societăți comerciale din județul Galați. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tractare a unei remorci neînmatriculate, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis corespunzător.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și pe numele unui bărbat de de 38 de ani, domiciliat în comuna Miclești. Acesta a fost depistat conducând un autovehicul pe DN 24, pe raza localității Moara Domnească, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nu mai puțin de 580 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în timpul acțiunilor desfășurate în perioada 1-4 mai, ca urmare a constatării unor abateri de la normele rutiere. De asemenea, au fost reținute peste 25 de permise de conducere și au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației. Polițiștii Biroului Rutier Huși au oprit pentru control un tânăr care se deplasa pe un moped, pe strada Ion Minulescu. La verificarea în evidențe, s-a constatat că respectivul nu figurează ca având permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În consecință, pe numele său a fost întocmit dosar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: