Home » Social » Obsedat sexual, prins la Bârlad: Inamicul public numărul 1

Obsedat sexual, prins la Bârlad: Inamicul public numărul 1

Un recidivist este cercetat penal pentru două infracțiuni de furt, una de agresiune sexuală și una de ultraj contra bunelor moravuri. Ziua în amiaza mare și fără să-i pese că are și public, a luat-o la pumni pe o bătrână de 79 de ani, după care și-a dat pantalonii jos și s-a pus pe făcut gesturi obscene.

Eliberat din închisoare după ce fusese închis pentru comiterea mai multor infracțiuni, bârlădeanul Ioan Năstase, 50 de ani, riscă să-și petreacă următorii ani tot în spatele gratiilor. De această dată, individul este cercetat penal pentru comiterea a două infracțiuni de furt, a unei agresiuni sexuale și a unui ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit anchetatorilor, pe 29 aprilie, polițiștii bârlădeni au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că o bătrână de 79 de ani a fost agresată fizic pe strada Mihai Viteazu. Oamenii legii l-au identificat la fața locului pe Ioan Năstase, după care l-au dus la sediul Poliției Bârlad pentru audieri.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 15, în timp ce se deplasa pe strada respectivă, suspectul a aplicat mai multe lovituri cu pumnul unei femei de 79 de ani, din Bârlad, după care a săvârșit acte de natură sexuală, deși în zonă se aflau mai multe persoane. Pentru vindecare, victima a necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Ioan Năstase este cercetat și în alt dosar penal, după ce, pe 2 mai, a furat un telefon mobil în valoare de aproximativ 900 de lei, aflat pe masa unui restaurant. Victima este un bărbat de 40 de ani, din Bârlad, care lucrează în restaurantul respectiv și care-și lăsase aparatul nesupravegheat.

Polițiștii de la Investigații Criminale au reușit și probarea unei alte infracțiuni de furt calificat, săvârșită de Năstase pe 17 aprilie, când a pătruns în sediul unei societăți comerciale de pe strada Lirei, de unde a furat băuturi alcoolice.

Pe 5 mai, polițiștii au emis pe numele lui Năstase o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ieri individul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Un recidivist este cercetat penal pentru două infracțiuni de furt, una de agresiune sexuală și una de ultraj contra bunelor moravuri. Ziua în amiaza mare și fără să-i pese că are și public, a luat-o la pumni pe o bătrână de 79 de ani, după care și-a dat pantalonii jos și s-a pus pe făcut gesturi obscene. Eliberat din închisoare după ce fusese închis pentru comiterea mai multor infracțiuni, bârlădeanul Ioan Năstase, 50 de ani, riscă să-și petreacă următorii ani tot în spatele gratiilor. De această dată, individul este cercetat penal pentru comiterea a două infracțiuni de furt, a unei…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: