Home » Social » Odiseea pădurarului Ciobanu continuă: Tupeu fără limite
Valeriu Ciobanu

Odiseea pădurarului Ciobanu continuă: Tupeu fără limite

Valeriu Ciobanu, pădurarul care a devastat cantonul Râpa Galbenă, a dat în judecată Direcția Silvică Vaslui pentru că a fost dat afară.

Considerat cel mai periculos pădurar de pe meleagurile Vasluiului, Valeriu Ciobanu este, probabil, și cel mai tupeist. Individul a fost dat afară la sfârșitul lunii trecute pentru că a devastat pădurea statului din cantonul Râpa Galbenă. Luni, 5 mai, a trecut la contraatac: a dat în judecată Direcția Silvică Vaslui, cerând anularea deciziei privind concedierea.

Trebuie spus că individul a tăiat ilegal mai mulți arbori din pădurea pe care o păzea, iar cioatele rămase le-a ștanțat cu ciocanul pe care-l deținea șeful de canton, Gheorghiță Iureanu. Să nu credeți că pădurarul a sustras instrumentul de marcat, dimpotrivă. Ștanțarea se făcea cu acordul șefului său direct, iar banii pe care-i obțineau din vânzarea lemnului îl împărțeau între ei.

Jaful de la Râpa Galbenă a fost dat în vileag anul trecut de Petruț Mandache, un localnic care cunoaște șmecheriile care se fac în pădurile statului fiindcă a fost și el lucrător la Silvic. El s-a adresat de mai multe ori conducerii Direcției Silvice Vaslui, însă directorul de atunci, Dumitru Popoiu, nu a luat nicio măsură. Omul nu s-a lăsat și a sesizat Regia Națională a Pădurilor.

În primă fază, a fost trimisă o echipă a Inspecției Silvice Vaslui, care a tratat cu superficialitate cazul, astfel că pădurarul era cât pe ce să scape basma curată. La vremea respectivă, conducerea Inspecției Silvice Vaslui a trimis către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (ITRSV) Focșani o adresă în care a precizat că în Cantonul silvic 15 Râpa Galbenă s-au găsit doar 14 cioate provenite de la arbori tăiați ilegal, cu un volum de 17,17 metri cubi, din care un volum nejustificat de 9,62 metri cubi și o valoare a prejudiciului de 2.517 lei, iar pe o suprafață a Ocolului Silvic Brodoc s-au constatat șapte cioate provenite de la arbori tăiați ilegal, cu un volum de 20,5 metri cubi și o valoare de 4.750 de lei. În realitate însă, erau peste 80 de cioate, care dovedeau că arborii furați erau groși, iar lemnul era de calitate (stejar, fag).

În urma acestui jaf, Dumitru Popoiu, directorul Direcției Silvice Vaslui, a fost demis, în locul său fiind numit Cătălin Idriceanu. Deloc întâmplător, imediat după ce ITRSV Focșani a anunțat valoarea ridicolă a prejudiciului stabilit în urma cercetărilor inițiale, noul director a demarat o anchetă proprie.

La sfârșitul lui octombrie 2013, a fost trimisă în teren o a doua echipă, formată din inspectori din cadrul Direcției Silvice Vaslui, iar aceștia au verificat nu doar cantonul Râpa Galbenă, ci tot Districtul Fâstâci. Pe lângă cioatele găsite de prima echipă, au fost descoperite alte 40. Pădurarul Valeriu Ciobanu a susținut sus și tare că inspectorii au ceva cu el și a cerut să vină un alt control.

Noul director i-a făcut pe plac. Luând din nou la puricat pădurea, personalul silvic a descoperit în total 85 de cioate nemarcate. Totodată, au găsite și cioate a căror marcare nu era justificată, semn că șeful de district, Gheorghiță Iureanu, era implicat în jaf. Valoarea pagubelor a fost estimată la peste 20.000 de lei (76 de metri cubi de masă lemnoasă).

Imediat, pădurarul a început să facă pe bolnavul și a intrat în concediu medical. Până la revenirea acestuia la serviciu, Gheorghiță Iureanu a fost retrogradat de la șef de district la simplu pădurar și mutat disciplinar, concomitent cu reținerea a 30% din salariu timp de trei luni. În plus, s-a ales cu dosar penal.

După 90 de zile de medical, Valeriu Ciobanu a binevoit să se întoarcă la lucru, iar la sfârșitul lui aprilie 2014 a fost dat afară. De fapt, el nu este la prima concediere. El a mai fost dat afară în 2006 din cauză că “dispăruseră” mai mulți arbori, tot de la Râpa Galbenă, în valoare de 300 de milioane de lei vechi. Doi ani mai târziu, a fost reangajat pe același post. În 2012, a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, pentru tăieri ilegale, dar a rămas să «păzească» pădurea de la Fâstâci.

“Spatele” său era chiar ex-directorul Dumitru Popoiu, care a făcut un schimb avantajos de terenuri cu socrul pădurarului (Vasile Aporcăriței, care, cât timp a fost primarul comunei Cozmești, s-a îmbogățit livrând lemne la școlile din localitate). Acum, Popoiu are o casă pe Delea, gard în gard cu Aporcăriței! Nici nu este de mirare că Direcția Silvică Vaslui, “magistral” condusă de Dumitru Popoiu, i-a oferit lui Aporcăriței marele avantaj de a avea ani la rând spre exploatare parcele în pădurea districtului Fâstâci, adică taman acolo unde ginerele său era abilitat să marcheze arborii care urmau a fi vânduți. Altfel spus, ginerică măsura, iar socrul tăia și apoi căra!

Valeriu Ciobanu, pădurarul care a devastat cantonul Râpa Galbenă, a dat în judecată Direcția Silvică Vaslui pentru că a fost dat afară. Considerat cel mai periculos pădurar de pe meleagurile Vasluiului, Valeriu Ciobanu este, probabil, și cel mai tupeist. Individul a fost dat afară la sfârșitul lunii trecute pentru că a devastat pădurea statului din cantonul Râpa Galbenă. Luni, 5 mai, a trecut la contraatac: a dat în judecată Direcția Silvică Vaslui, cerând anularea deciziei privind concedierea. Trebuie spus că individul a tăiat ilegal mai mulți arbori din pădurea pe care o păzea, iar cioatele rămase le-a ștanțat cu ciocanul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: