Home » Sport » “Suntem favoriți la promovare”
Sandu Iacob

“Suntem favoriți la promovare”

După succesul de la Călărași, căpitanul Vasluiului, Sandu Iacob, consideră că echipa sa a devenit principala favorită la câștigarea seriei.

Sandu Iacob a fost printre cei mai buni jucători ai Vasluiului în meciul de la Călărași. Căpitanul vasluienilor consideră că victoria obținută în fața principalei contracandidate la promovare este meritul grupului, care a devenit unul valoros.

“La individualități, Călărași e peste noi. Au fost favoriți și prin prisma victoriei din tur. Însă, de această dată, valoarea grupului nostru și-a spus cuvântul. Suntem mult mai omogeni, i-am dominat la toate capitolele. Cupa României ne-a ajutat foarte mult, ne-a dat moral, iar rezultatele încep să apară”, a declarat Sandu Iacob.

Acesta a mai spus că HC Vaslui nu are voie să facă pași greșiți în ultimele două meciuri rămase de disputat din acest sezon, astfel încât revenirea handbalului vasluian în elită să reprezinte o adevărată sărbătoare: “Sunt convins sută la sută că vom promova. Ploieștiul nu poate să vină la Vaslui să ne ia pâinea de pe masă. Nu le vom oferi acest prilej”.

Sandu Iacob este convins că formația vasluiană va face o figură frumoasă în prima ligă: “La momentul acesta, HC Vaslui poate face față în Ligă. Am demonstrat în fața celorlalți competitori la Cupa României că ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar”.

După succesul de la Călărași, căpitanul Vasluiului, Sandu Iacob, consideră că echipa sa a devenit principala favorită la câștigarea seriei. Sandu Iacob a fost printre cei mai buni jucători ai Vasluiului în meciul de la Călărași. Căpitanul vasluienilor consideră că victoria obținută în fața principalei contracandidate la promovare este meritul grupului, care a devenit unul valoros. “La individualități, Călărași e peste noi. Au fost favoriți și prin prisma victoriei din tur. Însă, de această dată, valoarea grupului nostru și-a spus cuvântul. Suntem mult mai omogeni, i-am dominat la toate capitolele. Cupa României ne-a ajutat foarte mult, ne-a dat moral, iar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile