Home » Sanatate » Noroc că nu a murit nimeni! Infecțiile intraspitalicești, în creștere cu 420%

Noroc că nu a murit nimeni! Infecțiile intraspitalicești, în creștere cu 420%

În primele trei luni ale anului, spitalul bârlădean a raportat doar cinci cazuri de infecții nosocomiale, însă, în următoarea lună și jumătate, cifra a crescut exponențial. Numai în cazul pacienților îmbolnăviți cu bacteria Clostridium Difficile, numărul infecțiilor căpătate în spital a crescut cu peste 400%.

În primul trimestru al anului, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a anunțat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui cinci infecții nosocomiale (intraspitalicești). Două dintre cazuri au avut cauze digestive (Pediatrie și o altă secție fără risc crescut), una este de plagă chirurgicală (Chirurgie), una a fost septicemie (ATI) și una reprezintă infecții cutanate (Neonatologie).

Comparativ cu același interval al lui 2013, acum au fost înregistrate cu două infecții nosocomiale mai multe. Specialiștii spun că, în condițiile în care, prin spital, trec mii de pacienți cu afecțiuni dintre cele mai diverse, riscul îmbolnăvirii în timpul internării este ridicat. Dacă se ia în calcul că, în trei luni, la Bârlad sunt internați și tratați în jur de 9.000 de pacienți, numărul persoanelor care s-au ales cu o infecție intraspitalicească nu este deloc mare.

„Nu s-au înregistrat decese cauzate de infecțiile nosocomiale. Cele mai multe infecții intraspitalicești au drept cauze nerespectarea normelor de igienă și intersectarea circuitelor funcționale ale pacienților, materialelor sanitare și deșeurilor medicale”, ne-a declarat Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.

„Situația este sub control”

Dacă, în primele trei luni, medicii au avut de-a face cu cinci infecții intraspitalicești, în următoarea lună și jumătate, cifra a crescut cu 420%, ajungând la 21. Iar aici sunt incluși numai pacienții îmbolnăviți cu bacteria Clostridium Difficile.

„Despre focarul de infecție nosocomială cu Clostridium Difficile, care a debutat la începutul lunii aprilie, pot spune că, la această oră (vineri, 16 mai – n.r.), totalizăm 21 de infecții intraspitalicești. Ultimul caz a fost confirmat pe 9 mai. Situația este sub control pentru că măsurile implementate odată cu debutul focarului și anchetei epidemiologice au avut succes și am avut cooperarea tuturor celor implicați. Ne așteptăm ca situația să se limiteze și să nu mai apară niciun caz de infecție nosocomială. Până acum avem cinci recăderi din rândul pacienților tratați și care s-au întors cu menținerea simptomului dominant – diareea – pentru că nu respectă acasă recomandările făcute de medici. În total, cu tot cu cele 21 de infecții nosocomiale și cele cinci recăderi, cred că sunt aproximativ 30 de persoane infectate cu bacteria Clostridium Difficile”, a menționat Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean.

Această bacterie se transmite prin intermediul fecalelor, atunci când cei bolnavi nu se spală pe mâini după utilizarea toaletei, prin contactul acestora cu alimente, suprafețe și obiecte pe care le contaminează. Cei mai predispuși la infecție sunt cei în vârstă internați în spital pe termen lung sau care urmează tratamente cu antibiotice pe termen lung.

În primele trei luni ale anului, spitalul bârlădean a raportat doar cinci cazuri de infecții nosocomiale, însă, în următoarea lună și jumătate, cifra a crescut exponențial. Numai în cazul pacienților îmbolnăviți cu bacteria Clostridium Difficile, numărul infecțiilor căpătate în spital a crescut cu peste 400%. În primul trimestru al anului, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a anunțat la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui cinci infecții nosocomiale (intraspitalicești). Două dintre cazuri au avut cauze digestive (Pediatrie și o altă secție fără risc crescut), una este de plagă chirurgicală (Chirurgie), una a fost septicemie (ATI) și una reprezintă infecții cutanate…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: