Home » Social » Bebeluș sufocat în somn

Bebeluș sufocat în somn

Un băiețel de trei luni, din satul Chițcani, comuna Costești, a avut parte de un sfârșit cumplit, murind sufocat de o pungă pe care părinții au lăsat-o pe patul unde acesta dormea.
Mama copilului le-a povestit polițiștilor că a culcat bebelușul pe o pernă și a plecat în curte, cu treburi gospodărești. După un timp, o nepoată a sa a intrat în casă și a găsit copilul răsturnat de pe pernă, cu fața în punga de plastic.
Mama a chemat imediat ambulanța, însă echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul sugarului.
“La fața locului s-au deplasat polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență, în vederea efectuării necropsiei.

Un băiețel de trei luni, din satul Chițcani, comuna Costești, a avut parte de un sfârșit cumplit, murind sufocat de o pungă pe care părinții au lăsat-o pe patul unde acesta dormea. Mama copilului le-a povestit polițiștilor că a culcat bebelușul pe o pernă și a plecat în curte, cu treburi gospodărești. După un timp, o nepoată a sa a intrat în casă și a găsit copilul răsturnat de pe pernă, cu fața în punga de plastic. Mama a chemat imediat ambulanța, însă echipajul medical nu a putut face altceva decât să constate decesul sugarului. “La fața locului s-au deplasat…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: