Home » Social » Aviz părinților! Liberi să ne ducem copiii la doctor

Aviz părinților! Liberi să ne ducem copiii la doctor

Vasluienii care au copii vor beneficia de o zi liberă pe an pentru a merge cu ei la medic. Angajatorii nu sunt obligați să le-o plătească, dar riscă amenzi serioase dacă le refuză părinților dreptul la ziua liberă. În situația în care în familie există trei sau mai mulți copii, legea dă dreptul la două zile libere. În acest caz angajatorul este cel care decide dacă zilele vor fi acordate consecutiv sau separat. De asemenea, parinții care nu au solicitat ziua liberă într-un an, nu vor putea beneficia de ea în anul următor. În firmele unde se întâmplă să fie înregistrate mai multe cereri simultane, mai exact care să depășească 5% din numărul total de angajați, situația va fi rezolvată de angajator, care are dreptul de a programa zilele libere prin rotație.

Simona MIHĂILĂ

Din acest an, niciun angajator din județul Vaslui nu mai are voie să strâmbe din nas ori de câte ori vreun salariat îndrăznește să-i ceară să-l învoiască de la serviciu pentru a-și duce copilul la analize. O nouă lege, aprobată recent în Parlament, le dă dreptul părinților la o zi liberă pe an pentru verificarea stării de sănătate a copilului, indiferent dacă lucrează în sectorul public sau privat. Același drept îl au și reprezentanții legali ai copiilor, însă nici pentru unii, nici pentru alții, angajatorii nu sunt obligați la plata obligațiilor salariale aferente.

La o singură zi liberă au dreptul cei care au unul sau doi copii, însă în situația în care în familie există trei sau mai mulți copii, legea este mai permisivă, în sensul că dă dreptul la două zile libere. În acest caz angajatorul este cel care decide dacă zilele vor fi acordate consecutiv sau separat.

Legea nu dă voie decât unuia din cei doi părinți să-și ia liber și numai pe bază de cerere depusă cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic. Odată cu cererea, părintele va trebui să dea și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că celălalt părinte nu a cerut și nu va cere ziua liberă în acel an.

Pe cei care vor încerca să-și păcălească patronii îi așteaptă o sancțiune drastică: nu vor mai putea beneficia niciodată de prevederile legii. Și tot în ideea descurajării unora care ar putea avea în intenție folosirea acestui drept în alte scopuri, părinții vor trebui să le prezinte angajatorilor și dovezi că au fost la investigații cu copilul: acte de la medicul de familie.

De asemenea, parinții care nu au solicitat ziua liberă într-un an, nu vor putea beneficia de ea în anul următor.

În firmele unde se întâmplă să fie înregistrate mai multe cereri simultane, mai exact care să depășească 5% din numărul total de angajați, situația va fi rezolvată de angajator, care are dreptul de a programa zilele libere prin rotație.

Dacă legea le permite acestora să taie din leafa salariatului suma care i s-ar fi cuvenit în ziua în care l-a învoit, există o sancțiune serioasă și în cazul celor care refuză să aprobe cererea de acordare a zilei libere. Concret, Inspecția Muncii le va aplica o amendă, în urma sesizării primite de la angajat, cu valoarea cuprinsă între 500 (5 milioane vechi) și 1.500 (15 milioane) de lei.

Angajați bucuroși, patroni furioși

Bârlădenii care sunt angajați au primit încântați vestea a încă unei zile libere. Unii dintre cei cu care am vorbit consideră că era și timpul unei asemenea inițiative.

„Eu chiar îmi duc o dată pe an copilul la analize și, să vă spun drept, mă țineam și câte o săptămână de capul patroanei să mă învoiască, măcar două-trei ore. Alergam repede cu copilul, mă rugam de asistente să-l ia primul, îl duceam în viteză la grădiniță sau la școală și tot alergand, mă întorceam la serviciu. Câteodată mă apuca plânsul pe stradă pentru că se întîmpla ca băiețelului să i se facă rău după ce-i lua sânge, plângea săracul după mine, voia ținut în brațe. Aș fi dat toți banii pe care ìi am ca să stau cu el, nu doar o zi de salariu. Serios, e o lege care a picat foarte”, ne-a povestit Iustina Cojocaru, o mămică din Bârlad.

Aurel Iftene, din Vaslui, e de părere că o singură zi este prea puțin, mai ales în cazul celor care au copii cu boli cronice: „Fata mea are astm, face des crize și necesită mai mult de un control pe an. Măcar două zile de s-ar fi dat. Sunt cabinete particulare în oraș unde vin specialiști din orașe mai mari, dar nu sunt tot timpul la dispoziția noastră, se întâmplă uneori să nu ajungă în ziua de consulțații. Am fost nevoit de multe ori să îmi fac programare în altă zi. Dacă nimeresc un ghinion din ăsta exact în singura zi liberă de la serviciu… nu mai este nimic de făcut”.

Nu toți angajatorii, însă, privesc cu ochi buni noua prevedere legală. În timp ce unii declară că măsura nu-i afectează și că s-ar descurca fără mari probleme în absența unui angajat într-o zi, alții sunt destul de cârcotași.

„Eu am un magazin cu o singură vânzătoare. Ar trebui să închid magazinul în ziua respectivă, altă soluție nu văd. Eu nu am copii, dar dacă aș avea în mod sigur i-aș ruga pe bunici să-i ducă la doctor, s-au aș plăti vreo vecină să-mi facă serviciul ăsta”, spune proprietara unei firme din zona Gării Bârlad.

„Nu văd o castrofă în asta. Mi se pare chiar firesc să ne ducem copiii măcar o dată pe an la investigații medicale și e bine că se crează facilități în sensul ăsta. E adevărat că nu e o plăcere nebună să rămâi fără un angajat, mai ales într-o zi în care e foarte mult de lucru, dar cred că ține de talentul administratorului să facă lucrurile să funcționeze în situații de criză. Iar faptul că suntem anunțați cu minimum 15 zile înainte, ne ajută să prevenim o astfel de criză”, este de părere administratorul unei fabrici de mobilă din Bârlad.

România nu e fruntașă nici măcar la zile libere

România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu un număr mediu de zile libere. Acum, după adoptarea legii care obligă angajatorul să acorde o zi liberă pentru îngrijirea copilului, țara noastră a ajuns la 10 libere pe an, 9 fiind sărbători legale: 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun.

De remarcat că două din aceste zile (prima zi de Paști și prima de Rusalii) cad întotdeauna în ziua de duminică, deci nu pot fi socotite ca fiind realmente zile libere date prin lege.

Statul cu cele mai puține sărbători legale este Olanda (6 zile), timp în care cetățenii Sloveniei se bucură de 14 zile libere într-un an.

Vasluienii care au copii vor beneficia de o zi liberă pe an pentru a merge cu ei la medic. Angajatorii nu sunt obligați să le-o plătească, dar riscă amenzi serioase dacă le refuză părinților dreptul la ziua liberă. În situația în care în familie există trei sau mai mulți copii, legea dă dreptul la două zile libere. În acest caz angajatorul este cel care decide dacă zilele vor fi acordate consecutiv sau separat. De asemenea, parinții care nu au solicitat ziua liberă într-un an, nu vor putea beneficia de ea în anul următor. În firmele unde se întâmplă să fie…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile