Home » Administratie » Evidența populației și starea civilă se mută la Centrul de Afaceri

Evidența populației și starea civilă se mută la Centrul de Afaceri

De la 1 iulie, Serviciul Public Comunitar Local și Evidența Populației (SPCLEP), din cadrul Primăriei Vaslui, își va desfășura activitatea într-un spațiu din incinta Centrului de Afaceri. În spațiul a cărei suprafață este de 406 mp vor funcționa, în cazul compartimentului de evidență a persoanei, 5 birouri pentru actualizarea bazei de date, 3 birouri pentru preluarea documentelor/imaginilor și eliberarea documentelor de identitate, o sală de așteptare și un spațiu destinat arhivei operative . Cât privește compartimentul de stare civilă acesta va cuprinde două birouri pentru completarea documentelor și unul pentru eliberarea lor. Mutarea SPCLEP este determinată de spațiul înghesuit în care salariații își desfășoară în prezent activitatea, volumul mare de muncă, subdimensionarea săli de așteptare etc.

„Activitatea serviciului se desfășoară cu greu în actualul spațiu deoarece s-a dublat numărul cererilor de eliberare a cărților de identitate. Avem o solicitare foarte mare din partea cetățenilor români originari din Republica Moldova. În plus, în lunile iulie și august numărul celor care se adresează serviciului crește semnificativ generat de venirea în concediu a persoanelor care muncesc în străinătate”, a declarat Primarul Vasile Pavăl.

Contractul de închiriere pentru noul spațiu este pe perioadă nedeterminată, primăria achitând deja 75.000 de lei pentru semestrul II al acestui an. (L.M.)

De la 1 iulie, Serviciul Public Comunitar Local și Evidența Populației (SPCLEP), din cadrul Primăriei Vaslui, își va desfășura activitatea într-un spațiu din incinta Centrului de Afaceri. În spațiul a cărei suprafață este de 406 mp vor funcționa, în cazul compartimentului de evidență a persoanei, 5 birouri pentru actualizarea bazei de date, 3 birouri pentru preluarea documentelor/imaginilor și eliberarea documentelor de identitate, o sală de așteptare și un spațiu destinat arhivei operative . Cât privește compartimentul de stare civilă acesta va cuprinde două birouri pentru completarea documentelor și unul pentru eliberarea lor. Mutarea SPCLEP este determinată de spațiul înghesuit în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: