Google+
Home » Social » O nouă etapă în economia județului Vaslui

O nouă etapă în economia județului Vaslui

Conform presedintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui, Ionel Constantin, economia în județul Vaslui se află într-o etapă stabilă, îndreptată spre creștere. Acesta a menționat că există oportunități de dezvoltare, care se vor materializa pe parcursul acestui an în cazul în care nu vor exista probleme majore.

Loredana SAVIN

Din punct de vedere al oportunităților în industrie aflate în așteptare, se preconizează deschiderea unei fabrici de tractoare la Bârlad, și o fabrică de conserve la Vaslui, ultima urmând să își înceapă activitatea din toamnă.

Etapă 2014-2020 din cadrul proiectelor de finanțare europeană deschide ușa către noi posibilități de investiții pe plan local.

„Se așteaptă ca rata de absorbție a fondurilor europene să fie cât mai mare”, a declarat Ionel Constantin, președintele CCIA Vaslui.

Accesarea acestor fonduri trebuie să aibe la bază nevoi reale ale economiei și să se asigure o bună comunicare pentru o participare care să reflecte o eficiență a proiectelor de investiții.

Anul 2014, un an plin de viziuni optimiste

În anul 2014, în topul activităților economice se află, cum se aștepta, agricultura cu toate ramurile sale: zootehnie, cultura plantelor, pomicultura, piscicultura, apicultura. Ca profitabilitate, se preconizează un an bun spre foarte bun.

Industria prelucrătoare deține pe lângă fabricile de prelucrare a cărnii și două fabrici de pește, fabrici de ulei, cu produse destinate în principal exportului care se mențin pe poziții, fără prea mari oscilații a cifrei de afaceri.

Industria constructoare se află pe un trend ascendent, cercetarea și munca din fiecare sector fiind unele cu specific românesc, apreciate în special pe plan local. Consumatorii au dezvoltat un simț pentru bunurile realizate pe plan local, accentuându-se, acum, mai mult decât oricând, calitatea bunurilor românești.

Calitatea produselor românești este superioară

Industria textilă din Vaslui se află și în acest moment în atenția marilor firme internaționale cu care încheie contracte de produse destinate exportului. „Lumea a început să se convingă de calitatea proastă a produselor din Turcia și China și caută produse românești”, e de părere președintele CCIA. Acest principiu nu se axează numai pe produsele de îmbrăcăminte ci și a încălțămintei realizate în Huși: „A venit vremea să facem ceva efectiv, să ne bazăm cu încredere și pe forțele proprii”.

De asemenea, politicile guvernamentale încurajează acest spirit prin măsurile luate care vin în sprijinul producătorilor români. Se încearcă o promovare adecvată a produselor locale care să ducă la îmbunătățirea imaginii firmelor autohtone și mai departe la dezvoltarea mediului economic local.

Piedici în calea dezvoltării economice vasluiene

O serie de probleme tind să descurajeze investițiile în județul Vaslui, acesta rămânând un județ preponderent agrar. Printre cele dintâi probleme puse în discuție este cea a taxelor prea mari.

„În mod obligatoriu trebuie regândită strategia taxelor și impozitelor, atât ca număr cât mai ales ca adaptare la dimensiunea firmelor. La momentul actual numărul de taxe pentru firme depășește 400. Ideal ar fi în jur de 180-200, pentru ca toată lumea să poată plăti taxele datorate și să nu se mai încerce sustragerea de ele”, a mai spus Ionel Constantin.

Asta înseamnă o redefinire a bazei de impozitare pentru realizarea unui flux mai mare de încasări, care să fie adaptată pentru diferite categorii de firme.

Printre alte probleme menționate se numără corupția denumită „sport național”, și birocrația care în momentul actual este „mult mai stufoasă chiar față de perioada de dinainte de 1989”, conform spuselor președintelui CCIA.

Din nefericire aceste probleme afectează întreaga societate românească, și soluțiile încă întârzie să apară din cauza mentalității adânc înrădăcinate.

Conform presedintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui, Ionel Constantin, economia în județul Vaslui se află într-o etapă stabilă, îndreptată spre creștere. Acesta a menționat că există oportunități de dezvoltare, care se vor materializa pe parcursul acestui an în cazul în care nu vor exista probleme majore. Loredana SAVIN Din punct de vedere al oportunităților în industrie aflate în așteptare, se preconizează deschiderea unei fabrici de tractoare la Bârlad, și o fabrică de conserve la Vaslui, ultima urmând să își înceapă activitatea din toamnă. Etapă 2014-2020 din cadrul proiectelor de finanțare europeană deschide ușa către noi posibilități de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: