Home » National » Frauda de la Omniasig. Cât este prejudiciul real și de unde provine el

Frauda de la Omniasig. Cât este prejudiciul real și de unde provine el

ECONOMICA.NET a aflat de la reprezentanții anchetatorilor detalii din cazul în care sute de angajați ai Omniasig sunt suspectați că ar fi emis în fals mai multe polițe de asigurare a locuinței pentru a beneficia de o cotă mai mare din prima de asigurare. Poliția vorbește de un prejudiciu de 400.000 de euro însă surse din mediul financiar apropiate cazului afirmă că respectiva pagubă va fi foarte greu de demonstrat, dacă există.

Numărul polițelor de asigurare antedatate de angajații Omniasig care au încercat, în acest fel, să evite virarea unei părți din prime către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor este mai mare de 12.000, așa cum au arătat inițial organele de anchetă.

În fapt, există cel puțin 20.000 de polițe “măsluite” iar presupusa infracțiune nu s-a petrecut într-o singură zi ci în cel puțin 5 zile din luna iulie 2013. “Afirmația potrivit căreia s-a produs un prejudiciu estimat la nivelul sumei de 400.000 de euro a fost făcută avându-se în vedere faptul că, pe lângă cele 12.000 de polițe emise în data de 26.07.2013, au fost identificate și alte polițe de aceeași natură, emise în zilele de 22, 23, 24 și 25 iulie 2013, prin același mecanism de fraudare. Prejudiciul a fost estimat avându-se în vedere materialul probator administrat până la momentul respectiv.”,au arătat, pentru ECONOMICA.NET, reprezentanții Poliției Române.

Inițial, reprezentanți ai Poliției au afirmat  că a fost vorba de doar 12.000 de polițe iar emiterea lor s-a produs într-o singură zi. În acest context, prejudiciul de 400.000 de euro nu era justificabil având în vedere că prețul unei asigurări obligatorii emise de PAID este de 20 de euro motiv pentru care prejudiciul maxim ar fi putut fi de 240.000 de euro(12.000×20 de euro).

 Povestea cazului. A fost sau nu a fost un prejudiuciu real 

Mai mulți angajați ai Omniasig, unii cu funcții înalte de conducere, sunt suspectați de abuz în serviciu în formă continuată și fals intelectual. Anchetatorii susțin că au dovezi că aceștia ar fi emis în fals mii de polițe de locuință pentru a beneficia de o parte mai consistentă din prima de asigurare. Concret, potrivit informațiilor furnizate de Poliție, angajații Omniasig au încercat să evite virarea unei părți din prima de asigurare către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, așa cum prevede o lege intrată în vigoare la 27 iulie 2013. Respectivul act normativ arată că polița obligatorie emisă de PAID trebuie achiziționată de toți proprietarii de locuințe, inclusiv de cei care au o asigurare facultativă de la o altă firmă. În acest sens, firmele care nu sunt membre ale PAID (cum este și cazul Omniasig), pot vinde asigurări de locuință  doar cu rezerva că pentru daune de până la 20.000 de euro și pentru riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren, prima aferentă merge la PAID care își asumă și despăgubirile.

Cu alte cuvinte, 20 de euro din primele aferente fiecărei polițe de asigurare a locuinței vândute se duc la PAID. Oamenii de la Omniasig sunt suspectați că, cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a noii legi, au emis în fals mai multe mii de polițe de asigurare a locuinței pe care le-au vândut sau intenționau să le vândă după intrarea în vigoarea a legii. În acest fel, polițele fiind datate anterior intrării în vigoare a noii legi, Omniasig nu mai era obligată să vireze cei 20 de euro către PAID. Prejudiciul fiind de 400.000 de euro. Este vorba de 20.000 de astfel de polițe.

Aceasta este varianta anchetatorilor. Pe de altă parte, surse apropiate situației afirmă că respectivul prejudiciu este foarte greu de demonstrate. “ Nici nu-mi dau seama dacă e prejudiciu sau beneficiu. Oricum, va fi greu de demonstrat. În cazul BCR Asigurări, când s-a vorbit despre prejudicii imense, nici acum, după aproape un an, nu există nimic concret”, afirmă sursele noastre.

O cronologie interesantă 

 
Cronologia evenimentelor în cazul Omniasig este una extrem de interesantă. În data de 13 mai 2014, președintele VIG(acționarul majoritar al Omniasig) s-a aflat la București unde a avut o întâlnire cu presa. La respectiva întâlnire, șeful VIG, a făcut afirmații extrem de dure cu referire la unele companii din România despre care a spus că utilizează practici neconcurențiale și că ar trebui sancționate.
 
Mai mult, Peter Hagen, a insistat asupra situației de la PAID, entitate despre care crede nu poate fi o soluție corectă. El afirmat inclusiv că datele privind programul de reasigurare al Pool-ului sunt incorecte și că, în realitate, toată construcția este una perfect instabilă. Exact a doua zi după ce Hagen a făcut aceste declarații, pe 14 mai, a izbucnit scandalul presupusei fraude la de la Omniasig în care prejudiciat este tocmai Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.
Sursa: economica.net

ECONOMICA.NET a aflat de la reprezentanții anchetatorilor detalii din cazul în care sute de angajați ai Omniasig sunt suspectați că ar fi emis în fals mai multe polițe de asigurare a locuinței pentru a beneficia de o cotă mai mare din prima de asigurare. Poliția vorbește de un prejudiciu de 400.000 de euro însă surse din mediul financiar apropiate cazului afirmă că respectiva pagubă va fi foarte greu de demonstrat, dacă există. Numărul polițelor de asigurare antedatate de angajații Omniasig care au încercat, în acest fel, să evite virarea unei părți din prime către Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor este mai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile