Home » Invatamant » Pe podiumul codașilor

Pe podiumul codașilor

Doar puțin peste 60% din numărul de elevi care au susținut Evaluarea Națională au reușit să obțină medii peste 5 și a fost înregistrată o singură medie de 10. Asemenea cifre situează județul Vaslui pe podiumul codașilor la nivel național, rezultate mai slabe fiind înregistrate în județele Giurgiu și Caraș-Severin. Cu toate acestea, cei care nu au reușit să obțină note de trecere se vor putea înscrie în învățământul liceal.

Alexandru CROITORU

Evaloarea Națională a luat sf=rșit, iar rezultatele obținute de elevii care au susținut acest examen nu sunt mulțumitoare, în cele mai multe cazuri. Din numărul total de elevi care s-au prezentat în sălile de examinare, doar 60,68% au reușit să obțină medii peste 5. Atfel, din 4.206 de elevi înscriși, 104 nu s-au prezentat la examen, iar din cei prezenți doar 2.489 au promovat. Cu toate acestea, legislația în vigoare le permite și celor care nu au trecut acest test să se înscrie în invățământul liceal. Admiterea la liceu se face pe baza mediei obținute în cei patru ani de gimnaziu și media obținută la Evaluarea Națională. Anul acesta, noutatea constă în faptul că ponderea mediei din anii de gimnaziu este de numai 25%, iar ponderea mediei Evaluării este de 75%.

În perioada imediat următoare, urmează înscrierile la liceu, etapă ce va debuta între 4 și 9 iulie, c=nd absolvenții vor completa în fișele de înscriere opțiunile pentru unitatea de învățăm=nt în care doresc să-și continue studiile. Acestea vor fi introduse în baza națională de date și vor fi verificate, pentru ca în data de 15 iulie să aibă loc prima etapă a repartizării computerizate. Între 17 și 25 iulie, candidații își vor depune dosarele de înscriere la școllie în care au fost admiși. A doua etapă a admiterii în liceu debutează pe 6 iulie, ca pe 24 iulie să aibe loc, efectiv, distribuirea computerizată a candidaților.

Sute de contestații la limba română

La finalul examenului de Evaluare Națională, elevii nemulțumiți au avut dreptul să depună contestații. Ele au fost depuse vineri, 27 iunie, urmând ca în zilele de 28 – 30 iunie acestea să fie rezolvate, iar pe 1 iulie să fie afișate rezultatele finale.

La nivelul județului Vaslui, au fost depuse 98 de contestații la matematică și 366 la limba și literatura română pe fondul nemulțumirilor alimentate și de discuțiile aprinse legate de gradul de dificultate al subiectelor care, în opinia unor profesori de specialitate, au depășit nivelul mediu.

Chiar dacă procentul de promovare este unul destul de redus, fapt ce scoate în evidență calitatea absolvenților din acest an, s-au obținut, de unii elevi șI note maxime. Astfel, 51 de copii au obținut nota 10 la matematică, 5 au reușit punctajul maxim la limba română și, din păcate, o singură medie generală de 10 a fost obținută, anul acesta, în județul Vaslui.

Doar puțin peste 60% din numărul de elevi care au susținut Evaluarea Națională au reușit să obțină medii peste 5 și a fost înregistrată o singură medie de 10. Asemenea cifre situează județul Vaslui pe podiumul codașilor la nivel național, rezultate mai slabe fiind înregistrate în județele Giurgiu și Caraș-Severin. Cu toate acestea, cei care nu au reușit să obțină note de trecere se vor putea înscrie în învățământul liceal. Alexandru CROITORU Evaloarea Națională a luat sf=rșit, iar rezultatele obținute de elevii care au susținut acest examen nu sunt mulțumitoare, în cele mai multe cazuri. Din numărul total de elevi…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: