Google+
Home » Social » Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504)

Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504)

Astăzi se împlinesc 510 ani de la moartea domnului Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc. La 20 iunie 1992, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română: Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cel mai de seamă descendent al descălecătorilor maramureșeni ai țării Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ștefan cel Mare, s-ar fi născut pe la 1434 la Borzești, fiind întâiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea (1449-1451) și al soției sale Oltea.

Asociat la tron și purtând titlul de „voievod” în vremea domniei tatălui său, viitorul domn luase calea pribegiei, petrecând câțiva ani în Transilvania, unde Iancu de Hunedoara (1441-1456) i-a oferit probabil adăpost în virtutea tratatului din 1450. Aici s-a familiarizat cu tacticile militare ale acestuia, care îmbinau elemente de artă militară din estul, centrul și apusul Europei.

Cu o forță militară pusă la dispoziție de către Vlad țepeș (1448; 1456-1472; 1476), la care s-au adăugat partizanii săi din sudul Moldovei, Ștefan cel Mare a obținut o victorie categorică la Doljești (Dolhești), în ziua de 12 aprilie 1457, asupra oastei lui Petru Aron, obligându-l pe acesta să se retragă la Camenița.

stefanPe câmpul de la Direptate, situat mai degrabă în apropierea locului luptei abia încheiat, adică în zona Mirceștilor din ținutul Roman, Ștefan a fost proclamat domn legiuit al țării de către toate stările întrunite și „a luat schiptrul Moldovei”, după ce a primit ungerea din partea mitropolitului Teoctist.

A găsit o țară sărăcită, sfâșiată de luptele dintre diverșii pretendenți la domnia Moldovei, o țară ce plătea tribut turcilor începând cu anul 1456. Domnitorul amână lupta antiotomană pentru independență timp de 18 ani (1457-1475) consimțind să plătească tribut Porții.

În asemenea circumstanțe, domnitorul a trebuit să inițieze ample măsuri de redresare a situației social-economice.

Pentru a-și asigura suportul politic necesar stabilității guvernării, Ștefan cel Mare a eliminat tendințele marii boierimi de anarhie și de nesupunere față de puterea centrală, a favorizat consolidarea economică a țărănimii libere (răzeșii), a încurajat clasa negustorească și legăturile comerciale externe.

În plus, a acordat o atenție aparte structurilor militare tradiționale ale țării („oastea cea mică” – structură militară permanentă, și „oastea cea mare” – chemată numai în caz de atac extern), susținând introducerea unei discipline mai riguroase și ameliorarea dotării.

Măsurile sale militare au vizat și întărirea capacității defensive a țării, prin consolidarea și modernizarea cetăților Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamț, Crăciuna.

De asemenea, pe plan extern încheie un sistem de alianțe și are în vedere consolidarea legăturilor cu voievozii celorlalte țări române. Îl învinge pe Matei Corvin la Baia (1467), iar pe tătari la Lipnic (1470).

În acest context, consolidat pe plan intern și extern, Ștefan refuză plata tributului.

Încep războaiele de apărare a Moldovei: marea biruință de la Vaslui sau Podul Înalt (10 ianuarie 1475), înfrânt în încleștarea de la Războieni (26 iulie 1476), dar prin retragerea în cetățile Moldovei și apărarea lor transformă înfrângerea în biruință.

Victoria obținută la Vaslui a fost relatată în letopisețul de la Bistrița astfel: „și au biruit atunci Ștefan voievod și au căzut atunci mulțime nenumărată de oameni și mulți și fără de număr au fost prinși de vii, care mai apoi au fost tăiați, numai pe unul îl lăsară viu, pe fiul lui Sac-bașa; și steagurile lor împreună cu schiptrele cele mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre … iar Ștefan se întoarse cu oștenii săi ca un biruitor în scaunul său din Suceava”.

Câțiva ani mai târziu, Mahomed al II-lea invadează Moldova și cucerește Chilia și Cetatea Albă, provocând o spărtură în sistemul de apărare al Moldovei. După doi ani, Ștefan îi înfrânge din nou pe turci în Bătălia de la Scheia (1486). Întrucât Imperiul Otoman încheie pace cu Veneția (1479), cu Ungaria (1483) și cu Polonia (1487), Ștefan este nevoit să plătească suma de 5.000 de ducați și să încheie pace cu sultanul (1489).

În ultimii ani de domnie Ștefan respinge expansiunea polonă a regelui Ioan Albert, pe care îl învinge în bătălia din Codrii Cosminului (26 octombrie 1497).

La 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare moare, lăsându-l pe tron pe fiul său Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517).

Victoriile militare spectaculoase ale lui Ștefan cel Mare, repurtate practic împotriva tuturor vecinilor săi (turci, tătari, maghiari, poloni) au fost pregătite întotdeauna de o politică externă foarte abilă, ce a permis voievodului ca, înconjurat de trei adversari redutabili (Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman), să nu se angajeze niciodată într-un conflict pe două fronturi. Din punct de vedere diplomatic, Ștefan cel Mare a purtat negocieri și a încheiat alianțe, în funcție de împrejurări, cu o serie de state puternice din estul, centrul și vestul Europei (Hanatul de Crimeea, Imperiul Otoman, cnezatul de Moscova, Polonia, Ungaria, Veneția, Statul Papal). La acestea se adaugă și tratativele inițiate în vederea organizării unei alianțe antiotomane cu Uzun Hassan, șahul statului turcoman din Anatolia orientală și Iranul Occidental.

Vitejia sa pe câmpul de luptă a fost permanent dublată de râvna pentru credința creștină, în numele căreia ieșea la război și în virtutea căreia a zidit numeroase lăcașuri de cult (peste 40). Printre ctitoriile sale de referință se numără mănăstirile Putna (1470), Voroneț, Tazlău (1487), Borzești (1494), Războieni (1496), Neamț (1497), precum și biserici domnești pe tot cuprinsul Moldovei: la Vaslui, Bacău, Iași, Dorohoi etc. A contribuit, de asemenea, cu danii substanțiale la zidirea unor locașuri de cult din Muntenia, Ardeal, de la Sfintele Locuri, precum și de la Muntele Athos.

A fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. Din relatările cronicarilor este cunoscut ca om al rugăciunii și postului (se spune că își îndemna oștenii la post și împărtășanie înaintea războaielor), fiind povățuit de marele Daniil Sihastrul.

La nici trei decenii de la trecerea în neființă, la 3 februarie 1531, Ștefan cel Mare, era amintit de Sigismund I, regele Poloniei, ca Stephanus ille magnus („acel mare Ștefan”). Bernard Wapowski, cartograful și istoriograful oficial al aceluiași rege, consemna că domnul moldovean era „principele și războinicul cel mai vestit” din epoca sa.

Doctorul Matteo Muriano, trimis de Veneția la Suceava, în vara anului 1502, spre a-i acorda asistența medicală principelui moldovean, consemna în raportul său că acesta „este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic”. Văzut de contemporanii lui europeni ca un șef de stat care a reușit să se mențină la cârma țării 47 de ani, pe plan intern el a simbolizat stabilitatea, continuitatea, dezvoltarea economică, dreptatea, încât la înmormântarea sa în Moldova „jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său …” (Grigore Ureche).

În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a procedat la actul de canonizare al Voievodului Ștefan cel Mare.

Condițiile canonizării au fost: ortodoxia neîndoielnică a credinței, puterea de a suferi moarte martirică pentru dreapta credință, puterea de a înfrunta orice primejdie sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credințe, puterea de a-și închina viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase, puterea de a săvârși minuni în viață și după moarte, puterea de a apăra și de a sluji cu devotament eroic credința și biserica ortodoxă, răspândirea miresmei de sfințenie după moartea lui și confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios.

Calitățile sale de organizator, protector al culturii și promotor al ortodoxiei, diplomat și conducător de oști, au fost recunoscute pe plan intern și extern încă din timpul vieții sale, rezistând atât la trecerea timpului, cât și la analizele istoriografiei moderne.

Comments

comments

Astăzi se împlinesc 510 ani de la moartea domnului Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), personalitate marcantă a Evului Mediu românesc. La 20 iunie 1992, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română: Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Cel mai de seamă descendent al descălecătorilor maramureșeni ai țării Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ștefan cel Mare, s-ar fi născut pe la 1434 la Borzești, fiind întâiul fiu al voievodului Bogdan al II-lea (1449-1451) și al soției sale Oltea. Asociat la tron și purtând titlul de „voievod” în vremea domniei tatălui său, viitorul domn luase calea pribegiei, petrecând câțiva…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile