Google+
Home » Administratie » Bârladul va avea un centru de revitalizare corporală

Bârladul va avea un centru de revitalizare corporală

Acesta va funcționa în fosta clădire a Băii comunale, pe care autopritățile locale au refăcut-o aproape de la zero.

Mihaela NICULESCU

La începutul lunii august, vor fi finalizate lucrările la Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir din Bârlad. Așa se va numi noua clădire, ridicată pe locul fostei băi comunale din localitate.

Persiflat de mulți, obiectul de activitate al noului centru nu va consta nicidecum în „servicii de înfrumusețare”, ci va servi exclusiv sănătății bârlădenilor, deoarece Centrul de Revitalizare Corporală va funcționa ca un centru medical.

Pe lângă încăperile administrative, vestiare și alte anexe, clădirea găzduiește 7 săli de masaj, dintre care două au și câte o saună uscată, o sală pentru gimnastică medicală, o sală de fitness, o saună umedă și o piscină modernă.

A fost o încercare pentru noi. Au fost cerințe care au trebuit respectate, lucrări delicate la subsolul clădirii, dar a meritat efortul. Aspectul clădirii, atât din față cât și din spate, a schimbat mult în bine zona”, a declarat Viorel Dumitrașc, directorul firmei care a avut în sarcină construirea centrului.

Valoarea lucrărilor a fost de 2,8 milioane de lei, bani obținuți dintr-un împrumut pe care Direcția Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor din cadrul Primăriei Bârlad l-a contractat la CEC Bank. Centrul va beneficia și de o parcare proprie, dar și de un spațiu verde amenajat.

Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir și Centrul Multimedia vor fi date în folosință în această toamnă.

Acesta va funcționa în fosta clădire a Băii comunale, pe care autopritățile locale au refăcut-o aproape de la zero. Mihaela NICULESCU La începutul lunii august, vor fi finalizate lucrările la Centrul de Revitalizare Corporală și Loisir din Bârlad. Așa se va numi noua clădire, ridicată pe locul fostei băi comunale din localitate. Persiflat de mulți, obiectul de activitate al noului centru nu va consta nicidecum în „servicii de înfrumusețare”, ci va servi exclusiv sănătății bârlădenilor, deoarece Centrul de Revitalizare Corporală va funcționa ca un centru medical. Pe lângă încăperile administrative, vestiare și alte anexe, clădirea găzduiește 7 săli de masaj,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: