Home » Social » Nevăzătorii din Vaslui, pricepuți la proiecte
Mihăiță Olaru

Nevăzătorii din Vaslui, pricepuți la proiecte

Filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR) a obținut cel mai mare punctaj pentru un proiect din cadrul sesiunii de proiecte cu finanțare nerambursabilă în domeniul ”Sport”, lansată de Primăria Vaslui, în prima parte a acestui an.

Mihaela NICULESCU

La această sesiune au putut participa structurile sportive, asociații și ONG-uri ce desfășoară activități sportive. Filiala județeană a ANR a accesat acest program de finanțare și a întocmit proiectul cu titlul „Dezvoltarea sportivă, socializarea și integrarea socială a nevăzătorilor”. Din 100 de puncte posibile, a obținut 84 de puncte.

Au mai depus proiecte, care au fost acceptate, alte cinci asociații: Handbal Club Vaslui (79 puncte), C.S. Sergentul Vaslui (74 puncte), C.S. Karate Kensei Vaslui (78 puncte), C.S. Peneș Curcanul (78 puncte) și C.S. Alone Tiger (79 puncte).

Valoarea proiectului ANR Vaslui este 6.512 lei, din care doar 20% reprezintă aportul asociației iar 80% din fonduri publice.

Problema socializării si integrării sociale este una din problemele cu care se confruntă majoritatea nevăzătorilor. Scopul Filialei Județene Vaslui  a Asociației Nevăzătorilor din România, prin organizarea și desfășurarea a 2 concursuri sportive la nivel de Filială și participarea caștigătorilor la fazele superioare (finale), este de a dezvolta și perfecționa latura sportivă și de a facilita comunicarea între nevăzători, constituindu-se în același timp și într-un mod de instruire și o mai bună integrare socială. Grupurile țintă: Membrii Filialei Vaslui a ANR, cu domiciliul in Municipiul Vaslui interesați să-și dezvolte cunoștințele în domeniile vizate”, a declarat Mihăiță Olaru, președintele ANR Vaslui.

În cadrul proiectului vor fi achiziționate 5 jocuri de șah adaptate pentru nevăzători, 2 jocuri de table pentru nevăzători și un laptop dotat cu un soft special necesar antrenării nevăzătorilor în jocul de șah la distanță.

Filiala Vaslui a ANR și-a propus organizarea unui concurs de șah, singurul sport pe care nevăzătorii îl pot practica de la egal la gal cu semenii lor valizi. Concursul va avea două faze: pe filială, în iulie 2014 și finala pe țară, la Bistrița, în organizarea filialei locale. Un alt obiectiv al proiectului este organizarea unui concurs de table care va avea faza pe filială în septembrie iar faza pe țară la Botoșani, la o dată ulterioară.

Pentru ca și persoanele nevăzătoare din filiala Bârlad a ANR să beneficieze de activități sportive, conducerea ANR Vaslui a depus tot în prima parte a anului, la primăria Bârlad un proiect de parteneriat cu titlul „Integrarea socială și dezvoltarea cultural – sportivă a nevăzătorilor”. Proiectul respectiv cuprindea, pe lângă organizarea unui concurs de șah, și alte două activități: un concurs național de cultură generală și un altul destinat exclusiv femeilor, intitulat „Imaginea ta contează”. Ultimele două proiecte-concursuri (faza pe filială) au fost realizate cu fonduri proprii, rămânând fără finanțare concursul de șah.

La sfârșitul lunii mai am transmis Primăriei Bârlad solicitarea pentru susținerea financiară cu suma de 1856 lei reprezentând 80% din valoarea proiectului privind organizarea unui concurs de șah, singurul sport pe care nevăzătorii îl pot practica de la egal la egal cu semenii lor valizi, desfășurat în două faze: pe filială și finala pe țară. În prezent așteptăm răspunsul Primăriei Bârlad pentru a putea implementa proiectul finanțat de Primaria Vaslui odată cu implementarea proiectului de parteneriat cu Primăria Bârlad pentru ca la concursul de șah să participle în comun șahiști nevăzători din municipiile Bârlad și Vaslui”, a mai declarat Mihăiță Olaru.

Filiala județeană a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR) a obținut cel mai mare punctaj pentru un proiect din cadrul sesiunii de proiecte cu finanțare nerambursabilă în domeniul ”Sport”, lansată de Primăria Vaslui, în prima parte a acestui an. Mihaela NICULESCU La această sesiune au putut participa structurile sportive, asociații și ONG-uri ce desfășoară activități sportive. Filiala județeană a ANR a accesat acest program de finanțare și a întocmit proiectul cu titlul „Dezvoltarea sportivă, socializarea și integrarea socială a nevăzătorilor”. Din 100 de puncte posibile, a obținut 84 de puncte. Au mai depus proiecte, care au fost acceptate, alte cinci asociații:…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: