Home » Justitie » Un mort și doi răniți

Un mort și doi răniți

Un grav accident de circulație a avut loc ieri, în apropiere de municipiul Vaslui, în urma căruia, o persoană și-a pierdut viața și alte două au fost grav rănite. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12, în apropierea popasului “Cișmeaua Moldovencei”. Marius M., 18 ani, din Vaslui, conducea un autoturism dinspre Negrești spre Vaslui și, din cauza lipsei de experiență și a vitezei excessive, a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit violent de o cioată aflată în afara părții carosabilului, pe partea stângă față de sensul de deplasare a mașinii. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost aruncat pe cealaltă parte a șoselei, răsturnându-se și oprindu-se într-un șanț.

La locul accidentului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și medicale care au constatat decesul unui pasager de 50 de ani, aflat pe bancheta din spate, iar conducătorul auto și un alt pasager au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. Tânărul de 18 ani a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. În cauză, polițișii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală. (A.C.)

Un grav accident de circulație a avut loc ieri, în apropiere de municipiul Vaslui, în urma căruia, o persoană și-a pierdut viața și alte două au fost grav rănite. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12, în apropierea popasului “Cișmeaua Moldovencei”. Marius M., 18 ani, din Vaslui, conducea un autoturism dinspre Negrești spre Vaslui și, din cauza lipsei de experiență și a vitezei excessive, a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit violent de o cioată aflată în afara părții carosabilului, pe partea stângă față de sensul de deplasare a mașinii. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: