Home » National » Cine sunt semnatarii Hotararilor de Guvern in baza carora s-au cumparat licente Microsoft din 2003 pana in prezent/Cate sute de milioane de euro s-au platit pana acum/ Ancheta DNA isi are radacinile in SUA

Cine sunt semnatarii Hotararilor de Guvern in baza carora s-au cumparat licente Microsoft din 2003 pana in prezent/Cate sute de milioane de euro s-au platit pana acum/ Ancheta DNA isi are radacinile in SUA

Corpul de Control al primului ministru a sesizat DNA in mai 2013 in legatura cu „utilizarea licentelor educationale Microsoft fara temei legal sau contractual” incepand cu decembrie 2009, in epoca ministrilor PDL Daniel Funeriu si Valerian Vreme, dar procurorii DNA au extins cercetarile asupra intregii proceduri de incheiere a contractelor.  Un document inregistrat la Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul in luna aprilie 2014, in care actualul ministru al comunicatiilor, Razvan Cotovelea, ii raspunde unui deputat PDL in problema Windows XP, arata ca istoria acestor contracte incepe in timpul Guvernului Adrian Nastase.

Precizarile facute de Ministrul Razvan Cotovelea (in documentul postat pe site-ul Camerei Deputatilor – vezi atasat) vin in urma unei intrebari formulate de deputatul PDL Radulescu Romeo, ce are ca subiect „Masurile avute in vedere pentru asigurarea securitatii cibernetice pe calculatoarele functionarilor statului ce au instalat ca sistem de operare Windows XP”.

  • In cele ce urmeaza va prezentam in italic precizarile facute de Ministrul Cotovelea si separat Note ale Redactiei cu semnatarii tuturor Hotararilor de Guvern:


„Pentru perioada 2004-2009 
Conform Hotararii de Guvern nr. 470/2004, Secretariatului General al Guvernului i s-a atribuit competenta de a semna contractul comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft. Decizia semnarii unui astfel de contract a fost luata ca parte a campaniei desfasurate de Guvernul Romaniei pentru combaterea pirateriei software si respectarea dreptului de proprietate intelectuala. Contractul a fost semnat de Catre Secretariatul General al Guvernului (SGG), pe o perioada de 5 ani (2004-2009). 
Valoarea initiala a contractului incheiat in anul 2004 intre SGG si Microsoft, prin reprezentantul sau Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost de 54.567.465 USDpentru un numar de 50.155 licente cu drept de utilizare incepand cu anul 2004 pana in anul 2009.


Nota redactiei:

Hotararea de Guvern nr. 470/2004 a intrat in vigoare la 13.04.2004, dupa ce a fost semnata de:
Prim Ministru: Adrian Nastase
Contrasemneaza:
– Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – Dan Nica
– Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului – Eugen Bejinariu
– Ministrul finantelor publice – Mihai Nicolae Tanasescu

Mai trebuie precizat ca odata cu intrarea in vigoare a acestei hotarari, a fost abrogata Hotararea Guvernului nr. 1.473/2003 pentru atribuirea competentei Secretariatului General al Guvernului de a semna contractul-cadru de licentiere referitor la produsele Microsoft, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 912 din 19 decembrie 2003.

Hotararea Guvernului nr. 1.473/2003
 a fost semnata in 11 decembrie 2003 de urmatorii:
PRIM-MINISTRU: ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
– Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – Adriana Ticau, secretar de stat
– Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului – Eugen Bejinariu
– Ministrul finantelor publice – Mihai Nicolae Tanasescu

In data de 2 noiembrie 2004, contractul amintit a fost extins, prin actul aditional nr. 1 pentru licentele educationale, competentele de semnare revenind tot SGG, secretariatul tehnic fiind asigurat de catre Ministerul Educatiei. Aceasta procedura a fost aprobata prin HG nr.1778/2004. Valoarea totala a acestui act aditional a fost de 19.370.500 USD pentru un numar de 106.800 licente cu drept de utilizare incepand cu anul 2004 pane in anul 2009. Plata catre Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost facuta de catre SGG in 9 trance incepand cu anul 2005 pans la data de 15.04.2009. 

Nota redactiei:
HG nr.1778/2004 a fost data in 21 octombrie 2004, fiind semnata de urmatorii:
PRIM-MINISTRU: ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
– Ministrul educatiei si cercetarii – Alexandru Athanasiu
– Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – Silvia Adriana Ticau
– Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului – Eugen Bejinariu
– Ministrul finantelor publice – Mihai Nicolae Tanasescu

In anul 2008, prin Hotararea de Guvern nr.199/2008, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatie(MCTI) a preluat competentele Secretariatului General al Guvernului, aferente contractului comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft, incheiat la 15.04.2004 . 
Prin Hotararea de Guvern nr. 634/2008 i s-a atribuit MCTI dreptul de a semna, impreuna cu Fujitsu – Siemens GmbH Austria, Actul Aditional nr. 2 cu o valoare totala de 31.144.865,64 USD pentru un numar de 39.385 licente cu drept de utilizare incepind cu anul 2006 pima in anul 2009 . 


Nota Redactiei:
Hotararea de Guvern nr. 634/2008 a fost semnata in 11 iunie 2008 de urmatorii:
PRIM-MINISTRU: CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
– Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – Constantin Teodorescu, secretar de stat
– Ministrul economiei si finantelor – Varujan Vosganian

In anul 2008 a fost aprobata Hotararea de Guvern nr.1193/2008 pentru incheierea Actului aditional nr. 3 de modificare a Actului aditional nr. 2 din 11 iunie 2008 la Contractul comercial de inchiriere de licente nr. 0115 RO, incheiat la Bucuresti la data de 15 aprilie 2004, pentru produsele Microsoft, intre Guvernul Romaniei si Microsoft Ireland Operation Limited, aprobat prin Hotarbrea Guvemului nr. 634/2008. Acesta prevede plata TVA catre Fujitsu Siemens Computers GesmbH Viena, sucursala Bucuresti 


Nota Redactiei:

Hotararea de Guvern nr.1193/2008 a fost data in 24 septembrie 2008, fiind semnata de urmatorii:
PRIM-MINISTRU: CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
– Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – Karoly Borbely
– Ministrul economiei si finantelor – Varujan Vosganian

Prin Hotararea de Guvern nr.1451/2008 i s-a atribuit Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei dreptul de a semna Actul aditional nr. 4. Valoarea totala a Actului aditional nr. 4 a fost de 26.725.491,36 USD pentru un numar de 40.939 licente cu drept de utilizare incepand cu anul 2007 pina in anul 2009 respectiv 22.860 licente cu drept de utilizare incepand cu anut 2008 pane in anul 2009. 
Suma nu a fost achitata datorita unor deficiente constatate in actul aditional incheiat, cu efecte in derulare. Factura a fost stomata cu acceptul firmei. Precizam ca incepand cu anul 2009 Fujitsu – Siemens GmbH Austria, titular al contractului comercial de inchiriere de licente nr. 0115R0, Actele Aditionale nr. 1, 2, 3, 4 si-a incetat activitatea.


Pentru perioada 2009-2012
Prin Hotararea de Guvem nr. 460/2009 pentru atribuirea competentei Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale de a desfasura procedura de licitatie deschisa, licitatie restransa sau negociere cu publicare prealabila a unui anunt de participare, dupd caz, in vederea incheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achizitia dreptului de utilizare de produse software prin inchiriere cu optiune de cumparare, s-a mandatat Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, in numele Guvemului sa desfasoare procedura de achizitie publica.
In urrna desfasurarii procedurii de licitatie deschisa, cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. cu modificarile completarile ulterioare la data de 12.08.2009, a fost incheiat acordul cadru cu castigatorul, respectiv asociatia contractanta formata din D-CON.NET AG, in calitate de lider, D-CON.NET GMBH – membru asociere, COMSOFT DIRECT AG – membru asociere, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ AG – membru asociere, DIM SOFT SRL- membru asociere


Nota Redactiei:
Hotararea de Guvem nr. 460/2009 este cea despre care Corpul de Control al Premierului sustine ca ar fi fost incalcata de Valerian Vreme, Daniel Funeriu si Emil Boc.
Hotararea de Guvem nr. 460/2009 a fost data in 15 aprilie 2009 si semnata de urmatorii:
PRIM-MINISTRU – EMIL BOC
Contrasemneaza:
– Ministrul comunicatiilor si societatii informationale – Gabriel Sandu
– Presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si MonitorizareaAchizitiilor Publice – Cristina Traila
– Viceprim-ministru, ministrul administratiei si internelor – Dan Nica
– Ministrul finantelor publice – Gheorghe Gherghina, secretar de stat

In baza acestui Acord – Cadru au Post incheiate urmatoarele contracte subsecvente/acte adijionale, astfel:
1.Contractul subsecvent nr.35/09.09.2009, valabil pana la data de 30 septembrie 2012, contract ce are ca object inchirierea cu optiune de cumparare a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft pe o durata de 3 ani, pentru institutiile administratiei publice centrale prevazute in anexa 2 la H.G. nr. 460/2009 (in anexa 2 la HG 460/2009 sunt prevazute tipurile sj cantitatiile de licente). 
Valoarea contractului –  90.182.344,76 euro, iar platile s-au efectuat in 3 transe anuale egale, in perioada 2010-2012
2. Contractul subsecvent nr.108/17.08.2011, (Nota Redactiei: acesta este contractul sesizat de Corpul de control al Premierului. Valerian Vreme, PDL, a fost ministru al Comunicatiilor in perioada septembrie 2010-februarie 2012) valabil pana la data de 31 decembrie 2012, contract ce are ca object inchirierea de produse software Microsoft pentru Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. 
Valoarea contractului – 13.904.599 euro, iar platile s-au efectuat astfel: in anul 2011: 3.746.748 euro, in anul 2012: 5.078.925,50 euro si in anul 2013: 5.078.925,50 euro, reprezentand ultima transa de plata. 
Cantitatile contractate, conform fundamentarii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului din anul 2011, aprobata prin Nota privind licentele pentru produsele Microsoft utilizate de MECTS in scoli, nota aprobata in sedinta de Guvem din data de 06.07.2011sunt: 179.259 licente prodesk top si 6.828 licente Windows Server standard 2008. 
In luna decembrie 2012, in urma verificarilor efectuate, s-a convenit,pentru contractul subsecvent nr.108/17.08.2011 privind Ministerul Educatiei Nationale, sa se prelungeasca termenul de utilizare a licentelor educationale (pentru perioada 01.01.2013-31.12.2013) fiind modificate in acelasi limp si cantitatile initiale (pentru 107.779 licente prodesk top si 5.318 licente Windows Server standard 2008), fara plati suplimentare fata de prevederile contractului initial.
3.Contractul de furnizare produse cu nr. 54/2012, subsecvent Acordului – Cadru de furnizare produse nr. 32/2009, cu o valoare a contractului de7.979.347,86 euro si pentru perioda octombrie-decembrie 2012, in urmatoarele conditii. Plata s-a efectuat in anul 2013 iar furnizorul se obliga sa livreze Achizitorului, sub forma inchirierii pe o durata de maxim 3 luni (pentru perioada 01.10.2012-31.12.2012) cu optiune de cumparare, drepturile neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft. Numarul de licente produse Microsoft sunt cele utilizate la data de 30.09.2012, conform raportarilor transmise de institutiile publice beneficiare.
Achizitorul isi poate exprima optiunea de cumparare definitiva (buy-out) pentru produsele software care fac obiectul prezentului contract oricand pe durata de valabilitate a Acordului cadru de furnizare nr. 32/2009.
4. Actul aditional nr. 1 cu nr. 93120.12.2013 la Acordul -cadru de fumizare produse nr. 32/2009, prin care s-a stabilit cumpararea definitiva (buy-out) pentru produsele software. Astfel s-a stabilit ca in termen de 30 de zile de la aprobarea bugetului de stat pe anul 2013, sa se inchele contractul subsecvent avand ca object cumpararea definitiva (buy-out) pentru produsele software care fac obiectul contractului). 
Valoarea totala este de 33.254.192,58 euro iar platile se vor efectua in perioada 2013-2015 in transe egale anuale de 11.084.730,86 euro. In baza acestui act aditional la Acordul Cadru, s-a primit din partea Microsoft notificarea prin care s-a atestat faptul ca incepand cu data de 01.01.2013 s-a acordat achizitorului dreptul neexclusiv de utilizare pentru durata nelimitata (licenta perpetua) pentru produsele software ai caror utilizatori vor fi institutiile publice beneficiare.
5. Contractul de fumizare produse cu nr. R0/41 din data de 03.04.2013,inregistrat la MSI cu nr. 37/30.04.2013 (subsecvent Acordului-cadru de fumizare nr. 32/12.08.2009, incheiat in baza HG nr. 460/2009 si a Actului aditional nr. 1 cu nr. 93/20.12.20) avand ca object cumpararea definitiva (buy-out) licente Microsoft. Tipuri cantitati totale de licente XP, stabilite in baza situatiei elaborate de institutiile publice beneficiare si a comenzilor transmise:
Denumirea produsului: Windows Pro
Tipul produsului -Licenta L
Versiune: XP
Numar de licente: 144000
Cu privire la actiunile intreprinse de MSI in urma anuntului Microsoft,prin care incepind cu data de 8 aprilie 2014 suportul aferent sistemului de operare Windows XP precum si al aplicatiei Microsoft Office 2003 va inceta, precizam urmatoarele: 
In luna noiembrie 2013 la initiativa MSI a fost convocata Comisia Interministeriala formata din reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Educatiei Nationale, Serviciului Roman de Inforrnatii, Serviciului de Inforrnatii Exteme.
Convocarea Comisiei Inteministeriale a avut ca scop : 
-analiza deciziei Microsoft, cu privire la sistarea incepand cu data de 8 aprilie 2014 a asigurarii suportului aferent sistemului de operare Windows XP precum ai al aplicatiei Microsoft Office 2003 ; 
-evaluarea optiunilor strategice; 
-stabilirea masurilor necesare. 
Au fost organizate sedinte de analiza in cadrul Comisiei intalniri cu reprezentantii Microsoft si in urma discutiilor s-a primit din partea Microsoft o propunere de acord/contract de cooperare strategic, prin care se stabilesc directiile de cooperare cu privire la posibila utilizare a tehnologiilor Microsoft in sectorul public, institutiile de invatamant si institutiile medicate de stat din Romania si asistenta acordata de Microsoft pentru initiativele si programele ale Guvemului.
Cooperarea vizeaza in principal:
– Utilizarea de software licentiat de catre Guvern;
– Protectia drepturilor de proprietate intelectuala;
– Sprijinirea sectorului public: administratie publica, invatamant si sanatate;
– Private Cloud al Guvernului;
– Centru de inovatie si incubare a afacerilor;
– Ecosistem local de software;
– Cresterea securitatii pe internet;
– Programul de securitate guvernamental;
– Programul de Cooperare in Domeniul Securitatii;
– Initiative pentru sectorul de invatamant;
– Licente pentru sectorul de invatamant;
– Programe de educatie/Transformarea procesului de invatare;
– Incurajarea inovatiei;
– Dezvoltarea abilitatilor secolului 21 si a capacitatii de angajare;
– Initiative pentru sectorul medical;
– Schimbul de informatii;
– Asistenta Microsoft pentru Sectorul privat;
– Programe suplimentare.
In prezent au loc discutii pentru finalizarea acordului de parteneriat strategic, in cadrul Comisiei unde sunt analizate propunerile primite din partea Microsoft cu privire la noul program de licentiere pentru institutiile publice (stabilirea tipului de program de licentiere, a preturilor de lista maximale valabile pentru institutiile publice). Sunt asteptate propuneri/observatii din partea membriilor Comisiei, umiand sa se continue discutiile cu reprezentantii Microsoft pentru finalizare acordului de parteneriat strategic.

Cu deosebita consideratie, Alexandru Razvan Cotovelea

Reamintim ca Directia Nationala Anticoruptie a dispus inceperea urmaririi penale in rem cu privire la savarsirea infractiunilor de trafic de influenta in legatura cu infractiuni de coruptie, luare de mita, dare de mita, abuz in serviciu, intr-un dosar privind utilizarea licentelor educationale. 
Initial, Corpul de Control al primului ministru a sesizat DNA in mai 2013 in legatura cu „utilizarea licentelor educationale fara temei legal sau contractual” incepand cu decembrie 2009, in epoca ministrilor Daniel Funeriu si Valerian Vreme, dar procurorii DNA au extins cercetarile asupra intregii proceduri de incheiere a contractelor, care urca pana in anul 2001, cum este cazul unui contract semnat de Siveco cu Ministerul Educatiei.

Care sunt cele patru contracte aflate acum in vizorul procurorilor DNA, potrivit unor surse judiciare consultate de HotNews.ro:

  • Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription incheiat  intre  Guvernul  Romaniei  si  Microsoft  Ireland  prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, in valoare de 105 milioane USD, derulat in perioada 2004-2009,
  • Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription incheiat intre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si consortiul D-CON.NET (MCSI MS-EAS), in valoare de 96  milioane EUR, derulat in perioada 2009-2013 (extins in 2013 cu 33 milioane EUR, contract  in derlare).
  • Contractul privind Sistemul Educational Informatizat (MEC SEI) incheiat intre Siveco si Ministerul Educatiei,  in valoare de  124  milioane EUR  (contract derulat in 6 etape in perioada 2001-2009);
  • Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) incheiat intre EADS Deutschland GmbH Germania si Ministerul  de Interne, in valoare de 534 milioane EUR (extins in 2009 cu 200 milioane EUR).

Sursa: hotnews.ro

Corpul de Control al primului ministru a sesizat DNA in mai 2013 in legatura cu "utilizarea licentelor educationale Microsoft fara temei legal sau contractual" incepand cu decembrie 2009, in epoca ministrilor PDL Daniel Funeriu si Valerian Vreme, dar procurorii DNA au extins cercetarile asupra intregii proceduri de incheiere a contractelor.  Un document inregistrat la Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul in luna aprilie 2014, in care actualul ministru al comunicatiilor, Razvan Cotovelea, ii raspunde unui deputat PDL in problema Windows XP, arata ca istoria acestor contracte incepe in timpul Guvernului Adrian Nastase.Precizarile facute de Ministrul Razvan Cotovelea (in documentul postat pe…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile