Muncă până la moarte!

Peste lipsurile, greutățile și povara unei crize economice de care nu ei s-au făcut vinovați, românii au primit recent o palmă si mai grea: fie că sunt femei sau bărbați, vor trebui să rămână în câmpul muncii până la 65 de ani pentru o amărâtă de pensie. De asemenea, românii mai au parte de o modificare: perioada minimă de cotizare va crește de la 13 la 15 ani. În România speranța medie de viață este de 75 de ani la femei, iar la bărbați 68,5.

Daniela PORUMB

Ca și cum piața zbuciumată a muncii, salariile nesigure și mici, incoerența legislativă în ceea ce privește pensiile nu ar fi de ajuns, vasluienii care ar fi trebuit să iasă la pensie anul acesta mai primesc o palmă: vor trebui să mai muncească un an pentru a se bucura de odihna mult așteptată după o viață de muncă. Ei, ca de altfel și restul românilor aflați în această situație, sunt victimele recentelor modificări ale legii, aflată în faza de proiect, privind sistemul unitar de pensii publice (Legea 263/2010). Conform acestei legi, începând de anul viitor, vârsta de pensionare va crește tot mai mult, astfel ca până în 2035 atât femeile, cât și bărbații vor fi pensionați la aceeași vârstă, respectiv 65 de ani. Proiectul de lege urmează să fie supus dezbaterii Senatului, după ce a primit voturile Camerei Deputaților, luna trecută.

Proiectul spune că în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va crește de la 59 la 60 de ani și stagiul complet de cotizare – de la 28 la 30 de ani, iar cea a bărbaților de la 64 la 65 de ani și stagiul complet de cotizare de la 33 la 35 de ani.

La finele acestei perioade va continua creșterea vârstei de pensionare doar pentru femei, așa încât prima generație care va ieși la pensie la 65 de ani vor fi cele născute în 1971.

De asemenea, românii mai au parte de o modificare: perioada minimă de cotizare va crește de la 13 la 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Această obligație de a cotiza la stat până aproape de adânci bătrâneți este consecința neputinței guvernanților de redresa economia. Scuza lor pentru aceste modificări este creșterea numărului de persoane în vârstă, care afectează sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii. Dar, în bine cunoscuta lor perfidie, ei nu pomenesc nimic de miile și miile de români care au plecat la muncă în străinătate, și nici de sutele de specialiști care părăsesc țara din lipsă de perpective. În schimb, știu să se ascundă în spatele crizei economice, pe care nu au știut s-o gestioneze altfel decât împovărând oamenii cu dări tot mai mari. Și, iată, silindu-i să rămână în câmpul muncii până la o vârstă pe care nu se știe câți o vor mai apuca, date fiind bolile agravate de sărăcie și de lipsa posibilităților materiale de a le trata.

Pensia românului, de până la 15 ori mai mică decât a altor europeni

În prezent, așa cum spuneam într-o ediție trecută a ziarului Est News, în județul Vaslui 80.601 de pensionari sunt susținuți de 52.358 de salariați. Altfel spus, gradul de dependență economică este de 1,53 pensionari la un salariat.

E drept, vârsta de pensionare pe care vor legiuitorii să o statueze pentru români este aceeași existentă deja în multe state europene. Însa, a pune semnul egal între viața românului și cea a unui francez, elvețian, neamț sau norvegian, de exemplu, ar fi cumplit de nedrept. Absolut totul diferă: de la condițiile de muncă, nivelul de trai, de civilizație, respectul pentru omul muncii și până la valoarea pensiilor.

Distanțele sunt ca de la cer la pământ. Românul, nici după ce se retrage din câmpul muncii nu duce un trai mai bun, căci România are una dintre cele mai reduse pensii medii din UE – 195 de euro. O sumă insignifiantă, comparativ cu cea care i se cuvine unui pensionar din Italia – 1.140 euro, sau din Franța – 1.100 euro, chiar din Spania 880 euro. Ca să nu mai vorbim de pensionarul din Luxemburg, căruia statul îi respectă anii de muncă bucurându-i bătrânețile cu suma de 3.000 de euro pe lună, în medie.

Cât despre pensionarul din Vaslui, situația lui nu poate fi caracterizată altfel decât o ironie pe care statul i-o face cu ridicola pensie medie de 165 de euro. Nici măcar la nivelul pensiei medii pe țară. De aceea, în județul Vaslui, un om care iese la pensie chiar și după 35 de ani de muncă nu stârnește mirarea nimănui dacă e nevoit să o ia de la capăt pentru a supraviețui. Asistam, după cum bine se știe, la nenumărate situații în care „tânărul pensionar”, dacă îi mai permite sănătatea și dacă-l mai ține mintea, să bată la ușile angajatorilor, cot la cot cu tineretul. Ca să poată, bietul de el, să-și plătească întreținerea, să-și cumpere medicamente și să mănânce ceva mai bine. Despre plecat în stațiuni sau de mers în vacanțe, așa cum obișnuiește pensionarul statelor civilizate ale Europei, nicio speranță.

Trăim mai puțin și mai prost, dar muncim mai mult

Ca să nu mai spunem că nici aleșii noștri și nici oficialii europeni (la îndemnul cărora guvernanții noștri au pus biciul pe spinarea românilor) nu au ținut cont că în România speranța medie de viață este de 75 de ani la femei, iar la bărbați 68,5. În celelalte țări din UE, aceasta este peste 80 de ani. Altfel spus, ca și cum nu ar fi suficient că românii au pensiile cele mai reduse din UE, aceștia au și speranța medie de viață cu 5 ani mai redusă decât a celorlalți europeni.

Această statistică scoate în evidență un aspect absolut dureros, cel puțin pentru un vasluian: după 40 de ani de muncă se va bucura de pensie aproximativ 10 ani.

Egalizarea vârstei de pensionare nu ține cont, de asemenea, nici de calitatea vieții din România. O femeie de aici, pe lângă faptul că merge zilnic la serviciu, ajunsă acasă continuă să muncească. Dacă mai are și copii, femeia româncă trebuie să-și găsească energia ca, pe lângă treburile casnice, să se ocupe și de educația acestora. E adevărat, și tatăl are aceleași îndatoriri față de copii, însă mentalitatea românească nu a scos încă femeia de la cratiță.

În schimb o femeie dintr-o altă țară europeană, spre exemplu din Italia, se poate considera a fi norocoasă că s-a născut unde trebuie. Poate alege dacă merge sau nu la serviciu, întrucât soțul câștigă suficient de mult să-și poată întreține familia. Dacă are mai mulți copii, aceștia primesc alocații suficient de mari cât să se întrețină întreaga familie. Femeia din Europa civilizată câștigă destul cât să-și permită o menajeră, sau o dădacă, de a-și trimite copiii la o școală particulară și de a mânca, seara, cu întreaga familie, la restaurant.

În lipsa acestor avantaje, româncele se pot considera sclavele propriilor vieți, pentru că în majoritatea familiilor din România, femeia muncește mai mult decât bărbatul. Ca să nu mai pomenim că de multe ori sunt puse în postura de a accepta posturi sub calificarea lor, dar și salarii mai mici. Cu alte cuvinte, încă se confruntă cu un nivel ridicat de discriminare la locul de muncă și în societate, neavând aceleași șanse pe piața muncii.

Și pentru ca tabloul dezolant al soartei românilor să fie complet, trebuie amintit aici și de salariile din România, infinit mai mici decât în mai toate țările din UE. Statisticle arată că nivelul de trai din România îl depășește în Europa doar pe cel al Bulgariei.