Home » Invatamant » Pensionare anticipata pentru dascălii cu gradul I

Pensionare anticipata pentru dascălii cu gradul I

Veste bună pentru profesorii care au grad didactic I: vor putea ieși la pensie, la cerere, în anumite condiții, cu trei ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege (65 de ani).

De asemenea, norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I și vechime în muncă de peste 25 de ani va fi scăzută, de la 18 ore pe săptămână la 16 ore, ceea ce înseamnă că veniturile acestora se vor majora din ore suplimentare.

Aceste lucruri sunt prevăzute într-un act normativ aprobat de curând de Guvernul României, care ar urma să se aplice în a doua jumătatea a anului, cu mențiunea că în momentul de față nu are acordul experților fondului monetar internațional (FMI).

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Vaslui (ISJ) în momentul de față în județ sunt 1267 de profesori cu gradul didactic I, urmând ca din septembrie numărul acestora să mai crească, întrucăt vor fi ncadrați și cei care au luat gradul I în anul școlar 2013-2014. „Ordonanța ar urma să se aplice în anul școlar următor, însă nu este foarte sigur dacă vor beneficia și învățătorii întrucât aceștia sunt încadrați pe post. Încă nu sunt foarte clare normele de aplicare, rămâne de văzut dacă ordonanța va fi publicată în Monitorul Oficial” a precizat Gheorghe Flueraș, inspector de personal la ISJ Vaslui.

Pentru a obține gradul didactic I, cadrele didactice trec prin mai multe etape. Prima dată aceștia susțin examenul de definitivat, care le certifică acestora că au aptitudinile necesare pentru a-și desfășura activitatea la catedră. Apoi se înscriu la gradul didactic II – unde trebuie să aibă o vechime la catedră de cel puțin patru ani de la definitivarea în învățământ. Abia după ce trec de cele două, profesorii se pot înscrie la gradul I. Pentru a putea susține gradul didactic I, candidații trebuie să obțină calificativul „Foarte bine” la inspecțiile școlare, din ultimii doi ani de activitate premergători înscrierii. Aceștia vor trece printr-un colocviu de admitere, apoi vor elabora o lucrare metodico – științifică. (Daniela PORUMB)

Veste bună pentru profesorii care au grad didactic I: vor putea ieși la pensie, la cerere, în anumite condiții, cu trei ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de lege (65 de ani). De asemenea, norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I și vechime în muncă de peste 25 de ani va fi scăzută, de la 18 ore pe săptămână la 16 ore, ceea ce înseamnă că veniturile acestora se vor majora din ore suplimentare. Aceste lucruri sunt prevăzute într-un act normativ aprobat de curând de Guvernul României, care ar urma să se aplice în a doua jumătatea…

Review Overview

User Rating: 2.85 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: