Google+
Home » National » Rectificarea bugetară se va face pe 30 iulie, după care membrii Guvernului pleacă pentru câteva zile în concediu

Rectificarea bugetară se va face pe 30 iulie, după care membrii Guvernului pleacă pentru câteva zile în concediu

Prima rectificare bugetară din acest an va fi efectuată pe 30 iulie, după care Guvernul nu se va mai reuni în ședință timp de două săptămâni, interval în care membrii Executivului vor pleca, pentru câteva zile, în concediu, au declarat surse oficiale.

Premierul Victor Ponta a transmis recent că Liviu Voinea, viitor viceguvernator al Băncii Naționale, va rămâne în Guvern, în postul de ministru delegat pentru Buget, cel puțin până la sfârșitul lunii iulie, pentru a pregăti rectificarea bugetară.

Șeful Guvernului i-a cerut ministrului Sănătății să insiste pe lână Voinea pentru ca domeniul său să primească mai mulți bani la rectificare.

 Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

Prima rectificare bugetară din acest an va fi efectuată pe 30 iulie, după care Guvernul nu se va mai reuni în ședință timp de două săptămâni, interval în care membrii Executivului vor pleca, pentru câteva zile, în concediu, au declarat surse oficiale. Premierul Victor Ponta a transmis recent că Liviu Voinea, viitor viceguvernator al Băncii Naționale, va rămâne în Guvern, în postul de ministru delegat pentru Buget, cel puțin până la sfârșitul lunii iulie, pentru a pregăti rectificarea bugetară. Șeful Guvernului i-a cerut ministrului Sănătății să insiste pe lână Voinea pentru ca domeniul său să primească mai mulți bani la rectificare.  Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile