Home » Administratie » Cu adevărat ce n-a văzut Parisul! – Campionii risipei

Cu adevărat ce n-a văzut Parisul! – Campionii risipei

În timpul polii de miercuri seară, aspersoarele montate pentru irigarea spațiilor verzi din centrul Vasluiului erau pornite. Deși afară ploua cu găleata, salariații GOSCOM, societatea de gospodărire locală, au găsit de cuviință că e cazul să ude și ei, totuși, ca să crească iarba maaaare și frumoasă! Nu am reușit să aflăm rațiunile care au stat la baza acestei risipe, dar asta e mai puțin important. Ce contează cu adevărat e că, în final, tot noi vom plăti risipa. E drept că cei câțiva zeci de metri cubi de apă raportați la numărul contribuabililor nu reprezintă decât o picătură în oceanul planetar, însă ne întrebăm ce urmează după irigații pe ploaie: măturatul pe furtună, ridicarea tomberoanelor goale și importul de maidanezi?

Andrei STESCU

Municipiul Vaslui se poate mândri cu unele dintre cele mai frumoase parcuri. Pentru plimbări și relaxare, parcurile Copou și Teatrul de Vară sunt ideale. Există și un al treilea parc, Movas, la fel de frumos amenajat – onor municipalității! – dar care e la fel de vizitat ca epicentrul deșertului Gobi. Pentru panorama minunată din cele trei locații responsabili se fac salariații Serviciului “Spații verzi” din cadrul GOSCOM, firma de gospodărire locală. Ei pot fi văzuți adesea în genunchi, pe spațiile verzi, plivind cu mare atenție gingașii trandafiri, cosind la linie firul ierbii, ori irigând florile și iarba. Atât de dedicați sunt angajații GOSCOM, încât irigă chiar și atunci când plouă.

Așa s-a întâmplat miercuri seara când, deși afară ploua torențial, aspersoarele din Centrul Civic împroșcau spațiile verzi. A plouat bine preț de aproape o oră, iar în tot acest timp nimeni nu s-a gândit să oprească risipa. Ele au rămas în funcțiune chiar și după ploaie, deși spațiile verzi erau deja lacustre.

Șefi, șefuleți, șefuți și concedii

Încercarea de a afla care au fost rațiunile care au stat la baza deciziei de a iriga și pe timp de ploaie (poate cantitatea de precipitații nu era sufiecientă, cine știe?!?) a fost pentru reporterii Est News o adevărată aventură.

Inițial, am încercat să ne adresăm directorului GOSCOM, Cătălin Bârleanu. Doar că acesta era în concediu. În lipsa lui, am discutat cu directorul economic al instituției, Georgeta Ene, care nu ne-a putut edifica, sfătuindu-ne să ne adresăm altucuiva.

“La Sectorul «Spații verzi», la domnul Bahrim. Eu tot ce știu este că trebuie să le asigur baza materială, da cum se pun, când se pun, eu nu știu”, a declarant Geoegeta Ene.

Așadar, ne-am adresat lui Cezar Bahrim. Numai că nici el nu a fost în măsură să ne ofere o poziție oficială față de strategia irigării pe timp de ploaie, drept pentru care ne-a îndrumat, la rându-i, spre “domnișoara inginer” care se ocupă de zona Centru.

“În Centru nu știu, astea din Copou se opresc manual, din canal, iar despre aspersoarele din zona centrală nu știu ce să vă spun, este alcineva care se ocupă, vorbiți cu domnișoara inginer Alexandra Dumitru, o gasiți pe acolo prin Centru, ori intrebați de dumneaiei pe un angajat Goscom din Centru trebuie să stie unde se află”, ne-a recomandat Cezar Bahrim, a cărui bunăcredință nu poate fi pusă la îndoială.

“Domnișoara inginer” nu era nicicum pe terenul “plantației” din Centru. Și nici alți angajați GOSCOM nu erau, ce să mai vorbim de șefa?! Previzibil, de altfel. Ce să facă la spațiile verzi dacă plouase cu o seară înainte?! Ba le-au mai și irigat! Misiune îndeplinită!

Invariabil, motivele strategiei risipei contează mai puțin decât cine plătește risipa în sine. În cazul de față, Primăria Vaslui, din bugetul municipalității. Același răspuns într-o variantă simplificată: fiecare dintre noi! E drept, însă, că cei câțiva zeci de metri cubi de apă raportate la totalul contribuabililor nu reprezintă decât o picătură într-un ocean. Dar e drept, de asemenea, și că primăria ar putea refuza la plată factura “ploii”. Dacă există această posibilitate nu am reușit să afăm, întrucât purtătorul de cuvânt al instituției este în concediu, iar persoana către care a fost delegată această atribuție nu ne-a putut edifica, redirecționându-ne, ca și în cazul GOSCOM, către un alt salariat, care era… pe teren, pe undeva!…

Cea mai scumpă apă

În vreme ce GOSCOM irigă când afară toarnă cu găleata, vasluienii plătesc, 6,66 lei pe metru cub de apă. Prețul este printre cele mai mari din țară și se compune din costul epurării și consumul efectiv, la care se adaugă și pierderile din rețea, care se regăsesc în facturi sub forma indicelui de corecție. Teoretic, aceste pierderi reprezintă apa risipită între racordul blocului și consumatorul casnic. La cantitățile care se “pierd” lunar, subsolurile blocurilor ar trebui să fi fost demult inundate, probabil, dar acesta e mai mult un exercițiu de imaginație, pentru că un calcul în acest sens e greu de făcut… Tot un exercițiu de imaginație e și faptul că apa consumată pentru irigații pe timp de ploaie ar putea intra la “pierderi”. Sau poate o realitate?

În timpul polii de miercuri seară, aspersoarele montate pentru irigarea spațiilor verzi din centrul Vasluiului erau pornite. Deși afară ploua cu găleata, salariații GOSCOM, societatea de gospodărire locală, au găsit de cuviință că e cazul să ude și ei, totuși, ca să crească iarba maaaare și frumoasă! Nu am reușit să aflăm rațiunile care au stat la baza acestei risipe, dar asta e mai puțin important. Ce contează cu adevărat e că, în final, tot noi vom plăti risipa. E drept că cei câțiva zeci de metri cubi de apă raportați la numărul contribuabililor nu reprezintă decât o picătură în…

Review Overview

User Rating: 4.73 ( 3 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: