Google+
Home » National » Țara în care copiii muncesc de la 10 ani

Țara în care copiii muncesc de la 10 ani

Printr-o lege semnată săptămâna trecută, în Bolivia a fost legalizată munca în cazul copiilor de 10 ani, ceea ce face ca Bolivia să devină primul stat sud american care permite copiilor să muncească la vârste fragede. Mai multe organizații internaționale au arătat că acest lucru contravine convențiilor Națiunilor Unite, potrivit Reuters.

Modificarea legislației muncii a fost adoptată de către Congres la începutul acestei luni, vicepreședintele Alvaro Garcia Linera a promulgat-o acum o săptămână. Principala modificare a fost coborârea vârstei de la care copiii pot lucra de la 14, la 10.

Potrivit noii legislații, copiii de peste 10 pot lucra pe cont propriu atât timp nu renunță la școală și au acordul părinților. Cei de peste 12 ani pot semna un contract de muncă, dar numai cu acordul părinților și dacă nu renunță la școală.

”Președintele a susținut modificarea legislației. Și el a lucrat pe când era copil”, a declarat pentru AP Rodrigo Medrano, președintele Uniunii Băieților, Fetelor și Adolescenților care lucrează.

Au fost și voci care contestă modificarea legislației muncii arătând că este în dezacord cu regulile Națiunilor Unite care stabilesc că vârsta minimă pentru dreptul la muncă este de 14 ani.

”Noua legislație vine împotriva curentului regional”, spune Carmen Moreno, un oficial al Organizației Internaționale a Muncii, arătând că ”În Mexic, vârsta minimă a fost stabilită la 15 ani, iar în Chile la 16.”

Oficialii bolivieni spun că nu au avut alternativă pentru o societate în care jumătate din populație se confruntă cu sărăcia și în care copiii oricum lucrează.

”Copiii oricum lucrează în țara noastră. Așa că, în loc să-i persecutăm pentru asta mai bine stabilim un cadru legal în care să îi putem proteja.”, a declarat pentru AP senatorul Adolfo Mendoza. Un alt punct de vedere este că dacă încep să munceasă de mici, acești copii ajung la maturitate aproape fără educație și cu foarte puține cunoștințe. Așa că, atunci când copiii lor ajung la 10 ani îi vor trimite la muncă, la rândul lor. În prezent, mai mult de 500.000 de copii contribuie la bugetul familiei în Bolivia, potrivit UNICEF. Un studiu din 2008 al Organizației Mondiale a Muncii și al guvernului bolivian a arătat că 850.000 de copii între 5 și 17 ani lucrau. Ceea ce este mai grav este că, în ciuda vârste ei sunt puși la munci peste puterile lor, mergând până la lucru în mină.

Sursa: money.ro

Printr-o lege semnată săptămâna trecută, în Bolivia a fost legalizată munca în cazul copiilor de 10 ani, ceea ce face ca Bolivia să devină primul stat sud american care permite copiilor să muncească la vârste fragede. Mai multe organizații internaționale au arătat că acest lucru contravine convențiilor Națiunilor Unite, potrivit Reuters. Modificarea legislației muncii a fost adoptată de către Congres la începutul acestei luni, vicepreședintele Alvaro Garcia Linera a promulgat-o acum o săptămână. Principala modificare a fost coborârea vârstei de la care copiii pot lucra de la 14, la 10. Potrivit noii legislații, copiii de peste 10 pot lucra pe…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: