Home » Social » 119 ani de la nașterea Victor Ion Popa

119 ani de la nașterea Victor Ion Popa

Întreaga activitate a autorului piesei „Tache, Ianche și Kadîr” s-a desfășurat în preajma luminilor rampei.

Luna aceasta se împlinesc 112 ani de la nașterea scriitorului bârlădean Victor Ion Popa.

Este primul dintre cei trei copii ai familiei Popa. Tatăl său, Ion Popa, a fost învățător, iar mama sa, Aspasia, era casnică.

Victor Ion Popa a făcut școala primară în Călmățui, comuna Grivița, apoi a urmat cursurile liceelor „Costache Negrutzi” și „Național” din Iași. În anii de liceu a fost membru al Cercului literar „Viața Românească”. A debutat în 1912, în publicația școlară „Revista noastră” din Focșani, cu poezia „Liniște”, semnată sub pseudonimul Gh. A. Hamza. În 1914 s-a înscris la Facultatea de Drept și la Conservatorul din Iași. Pe 1 noiembrie 1914 i-au apărut reproduceri după două desene în revista ieșeană „Versuri și proză”.

Între 1916 și 1917 a urmat Școala de ofițeri de rezervă, după care a fost mobilizat și trimis pe front la Mărășești și Oituz cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad.

După război, a participat la ședințele „Academiei Bârlădene”. În 1918 a fost actor la Teatrul „Național” din Iași. În 1919 s-a stabilit pentru un an la Bârlad și publică poezii în revista locală „Florile dalbe”, după care a plecat la București unde a fost redactor și desenator la „Revista copiilor și a tinerimei”.

Pe 13 septembrie 1922 a avut loc premiera piesei „Ciuta”, distinsă cu „Marele premiu Caragiale”. Din 1923, cariera artistică a lui Victor Ion Popa a cunoscut o deosebită amploare. A fost, pe rând, pictor scenograf, secretar literar, secretar al Societății autorilor dramatici români, regizor la Teatrul Popular din București, profesor la Conservatorul București, director al Teatrului Național din Cernăuți (unde a montat 41 de piese), director la Teatrul Popular București și regizor la Teatrul „Regina Maria” București.

George Mihail Zamfirescu, un colaborator al său,a spus despre el: „Domnul Victor Ion Popa era zidar, mașinist, electrician, pictor scenograf, director de scenă, comitet de lectură și, deseori, dactilografă. Mai era, foarte rar, om care-și aduce aminte că la capitolul foame și somn este falit”.

Victor Ion Popa a scris nuvele, romane, povestiri, traduceri și piese de teatru. În doar două săptămîni de vacanță, în luna august a anului 1931, a scris piesa „Tache, Ianche și Kadîr”, inspirată din viața Bârladului. Acțiunea piesei se petrecea la prăvăliile a trei negustori care locuiau, se spune, pe strada Alexandru Vlahuță de astăzi, imediat după Podul Pescăriei.

În 1937 a fost decorat de guvernul francez cu Legiunea de onoare.

S-a stins din viață, pe 30 martie, la București. Ca omagiu, teatrul din Bârlad îi poartă numele. (D.P.)

Întreaga activitate a autorului piesei "Tache, Ianche și Kadîr" s-a desfășurat în preajma luminilor rampei. Luna aceasta se împlinesc 112 ani de la nașterea scriitorului bârlădean Victor Ion Popa. Este primul dintre cei trei copii ai familiei Popa. Tatăl său, Ion Popa, a fost învățător, iar mama sa, Aspasia, era casnică. Victor Ion Popa a făcut școala primară în Călmățui, comuna Grivița, apoi a urmat cursurile liceelor "Costache Negrutzi" și "Național" din Iași. În anii de liceu a fost membru al Cercului literar "Viața Românească". A debutat în 1912, în publicația școlară "Revista noastră" din Focșani, cu poezia "Liniște", semnată…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: