Google+
Home » Social » ”Bârlădeanul cu chitara”, comemorat la Centrul ”Mihai Eminescu”

”Bârlădeanul cu chitara”, comemorat la Centrul ”Mihai Eminescu”

Sâmbătă, toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit pe artistul bârlădean Constantin Țaga au avut posibilitatea de a-l comemora într-un mediu organizat la Centrul ”Mihai Eminescu” Bârlad.

La evenimnent au participat colegi, prieteni, care și-au manifestat regretul pentru pierderea fulgerătoare a celui ce a fost cunoscut publicului larg ca fiind ”bârlădeanul cu chitara”. Evenimentul a început cu un moment de reculegere, urmat de acordurile liniștitoare ale chitarei lui Mihai Gheciu, recitarea unor poezii, nelăsând astfel ca uitarea să șteargă urmele trecerii, acestuia, prin lume.

Constantin Țaga și-a dedicat întreaga viață muzicii, dar și poeziei. Este autorul a două volume de poezii: ”Undeva” și ”Învățăcelul”.

Geta Modiga, Viorica Ghenghea, Dorina Stoica, Adrian Ailoaiei, Mariana Sava, Mioara Timofte i-au rostit versurile și i-au evocat personalitatea.

”Pentru bunul meu prieten, Constantin Țaga, chitara îi devenise mamă, îi dădea sentimentul că există, bârlădenii se obișnuiseră cu acordul lui de chitară, de aceea toți cei ce l-au cunoscut îi simt lipsa, el era cel care respira prin muzică” a povestit Viorica Ghenghea, președintele Asociației „Cultură, artă și tradiție”

”Cred că Țaga a reușit să devină nemuritor. Ziua lui de naștere era pe 21 martie, Ziua mondială a poeziei, el este cel ce va rămâne viu în memoria noastră, a menționat Geta Modiga

Acordul final al manifestării a aparținut lui Mihai Gheciu . (Daniela PORUMB)

Comments

comments

Sâmbătă, toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit pe artistul bârlădean Constantin Țaga au avut posibilitatea de a-l comemora într-un mediu organizat la Centrul ”Mihai Eminescu” Bârlad. La evenimnent au participat colegi, prieteni, care și-au manifestat regretul pentru pierderea fulgerătoare a celui ce a fost cunoscut publicului larg ca fiind ”bârlădeanul cu chitara”. Evenimentul a început cu un moment de reculegere, urmat de acordurile liniștitoare ale chitarei lui Mihai Gheciu, recitarea unor poezii, nelăsând astfel ca uitarea să șteargă urmele trecerii, acestuia, prin lume. Constantin Țaga și-a dedicat întreaga viață muzicii, dar și poeziei. Este autorul a două volume de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: