Home » Social » Anchetă în cazul copilului înecat la ștrand – Dramă fără margini

Anchetă în cazul copilului înecat la ștrand – Dramă fără margini

Părinții copilului înecat duminică la Ștrandul Municipal Vaslui se întreabă cum a fost posibil tragicul eveniment. Matorii oculari spun că în această tragedie fără margini un rol important l-a jucat salvamarul, care a intervenit târziu și care nu era la post când s-a produs evenimentul, ci pe terasa din incinta locului de agrement. Admnistratorul ștrandului, Primăria Vaslui, a declanșat o anchetă pentru a vedea dacă angajații stabilimentului au vreo culpă. Totodată, aceștia au decis că e cazul ca bazinul să fie igienizat.

Roxana NĂSTASĂ

Reprezentanții Primăriei Vaslui au demarat, ieri, o anchetă administrativă în cazul angajaților de la Ștrandul Municipal, după ce duminică, un copil de 14 ani s-a înecat.

„În cursul zilei de luni, printr-un ordin al primarului a fost desemnată o comisie care a demarat o anchetă administrativă în acest caz. Verificările se fac în paralel cu ancheta polițiștilor și procurorilor și urmează să vedem ce măsuri se impun”, a declarat viceprimarul municipiului Vaslui, Sorin Radu.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au solicitat Primăriei municipiului Vaslui o serie de documente pentru a se stabili care sunt atribuțiile de serviciu, conform fișei postului pentru angajații Ștrandului Municipal.

Acest lucru vine și pe fondul numeroaselor nemulțumiri ale cetățenilor prezenți la tragicul eveniment de duminică, care erau în stare să-l linșeze pe salvamar, acuzându-l care mai de care că nu și-a făcut meseria.

„La banii care se dau aici la ștrand nu e frumos ce se întâmplă. Trebuie să fie salvamari care să-și facă meseria, nu stea pe terasă la bere” a declarat un cetățean.

„E nevoie de mai mulți salvamari la atâtea sute de oameni care vin, că altfel mor oamenii pe capete” a declarat altul.

Nici jandarmii și pompierii nu au scăpat mai ușor. La vederea celor întâmplate, oamenii și-au pierdut controlul acuzându-i că au acționat cu întârziere.

Totodată, după acest eveniment tragic, s-a început o igienizare completă la ștrand. Nu știm care este motivul, însă ieri angajații ștrandului au scos apa din bazine și le-au dat cu var.

Durere fără margini pentru familia băiatului

Părinții, rudele, prietenii, colegii, toți îl plâng pe Dănuț Gabriel Crețu, băiatul de 14 ani care s-a înecat duminică dupamiază la Ștrandul Municipal Vaslui. Din păcate, nimeni nu-l mai poate aduce înapoi. O parte din prietenii săi și-au exprimat regretul nemărginit pe contul său de socializare, punându-și chiar și la profil, poza pe care o avea acesta cu el. Abia terminase clasa a VIII-a la Școala nr. 10 din Vaslui și se pregătea să fie boboc la Liceul „Anghel Rugină”. Deștept, vesel și plin de viață cum și-l amintesc cei dragi, acesta a fost admis la liceu cu media 9.07 la specializarea matematică-informatică. Din păcate, s-a stins înainte de a-și mai duce la bun sfârșit planurile și visele. Dănuț va fi condus pe ultimul drum joi, cel mai probabil la Ferești, spun surse apropiate familiei.

Duminică după-amiază, băiatul se afla la ștrand împreună cu trei prieteni de-ai săi și nu știa să înoate. Copiii au intrat toți în apă, iar trei dintre ei au mai ieșit, au mai stat pe pătură, au mai intrat din nou în apă, fără ca nimeni să-și dea seama însă că unul din ei lipsește. Nimeni, nici măcar persoanele din apă nu au sesizat dispariția acestuia. După o perioadă în care a lipsit, cei trei prieteni s-au hotărât să-l caute prin exterior, crezând că acesta a ieșit din bazin. După ce au văzut că este de negăsit, gândindu-se că nu ar fi plecat nicăieri fără să-i anunțe, din moment ce avea hainele, portofelul și telefonul pe margine, copiii au anunțat administratorul ștrandului. Acesta a efectuat un apel la numărul de urgență 112 anunțând dispariția copilului.

La fața locului au venit polițiști, pompieri și cadre medicale. După aproximativ 15 minute de căutare, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au găsit copilul la o adâncime de 1,6 m, în locul indicat de prietenii săi, acesta fiind scos de un scafandru. Din păcate nu s-a mai putut face nimic, copilul fiind în apă de aproximativ două ore. Părinții sosiți la fața locului au rămas înmărmuriți de durere la vederea trupului neîsuflețit al băiatului lor. După aproximativ jumătate de oră, au venit și cei de la Serviciul de Investigații Criminale care au preluat trupul neîsuflețit al băiatului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Părinții copilului înecat duminică la Ștrandul Municipal Vaslui se întreabă cum a fost posibil tragicul eveniment. Matorii oculari spun că în această tragedie fără margini un rol important l-a jucat salvamarul, care a intervenit târziu și care nu era la post când s-a produs evenimentul, ci pe terasa din incinta locului de agrement. Admnistratorul ștrandului, Primăria Vaslui, a declanșat o anchetă pentru a vedea dacă angajații stabilimentului au vreo culpă. Totodată, aceștia au decis că e cazul ca bazinul să fie igienizat. Roxana NĂSTASĂ Reprezentanții Primăriei Vaslui au demarat, ieri, o anchetă administrativă în cazul angajaților de la Ștrandul Municipal,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: