Home » Administratie » Certificatele energetic, obligatorii pentru imobile

Certificatele energetic, obligatorii pentru imobile

Chiar dacă există o lege apărută de mai bine de nouă ani, puțini vasluieni știu că pentru vinderea, cumpărarea sau închirierea unei locuințe este nevoie și de certificatul energetic. În județul Vaslui există șapte persoane autorizate pentru eliberarea unui astfel de document.

Alexandru CROITORU

În 2005, Guvernul adopta Legea 372, care obligă toate persoanele fizice și juridice care fac tranzacții imobiliare să obțină, pentru acest lucru, certificatul energetic, acel act care incadrează imobilul respectiv, în funcție de pierderile energetice, în una din clasele A, B, C etc.

Legea vine ca urmare a unor directive impuse de către Uniunea Europeană, iar ceea ce este diferit la noi, este modalitatea de alicare, prea stufoasă și complicată, ținând cont de faptul că normele metodologice se întind pe 500 de pagini.

Revenind, în județul Vaslui, cei care au nevoie de astfel de documente au la dispoziție șapte auditori locali. Prețurile, calculate în funcție de suparafață, ajung între 300 și 500 de lei pentru un apartament și pot depăși 1.000 de lei în cazul caselor.

“Acest certificat calculează parametrii termotehnici ai clădirii. Trebuie să ne gândim la el ca la o eticheta de pe orice alt produs. Dacă un produs alimentar conține, pe etichetă, date referitoare la conținut, acest certificat conține date referitoare la necesarul de consum folosit pentru încălzirea imobilului și pierderile calorice pe care le are. Modul de calcul este unul complicat și complex, dar e bine ca fiecare dintre noi să știm cu ce ne putem confrunta. Iar ca o noutate, acest certificat este acum obligatoriu și în cazul clădirilor noi și se eliberează la recepția lucrării respective”, a spus Ionel Popa, directorul Agenției Locale pentru Eficiență Energetică și Mediu Vaslui.

Vasluienii nu au auzit până acum de acest document, deși el este obligatoriu în tranzacțiile imbiliare de nouă ani.

“Nu am auzit de așa ceva până acum, dar dacă spuneți că e obligatoriu, atunci nu avem ce face și o să-l scoatem și pe ăsta, La câte pune statul pe capul nostru, ce mai contează încă o taxă? Asigurare obligatorie la apartament mi-am facut, impozitele la Primărie le-am plătit, așa că, dacă trebuie și certificate, facem și certificate”, a spus Vasile Modru, de 57 de ani, din Vaslui.

Chiar dacă există o lege apărută de mai bine de nouă ani, puțini vasluieni știu că pentru vinderea, cumpărarea sau închirierea unei locuințe este nevoie și de certificatul energetic. În județul Vaslui există șapte persoane autorizate pentru eliberarea unui astfel de document. Alexandru CROITORU În 2005, Guvernul adopta Legea 372, care obligă toate persoanele fizice și juridice care fac tranzacții imobiliare să obțină, pentru acest lucru, certificatul energetic, acel act care incadrează imobilul respectiv, în funcție de pierderile energetice, în una din clasele A, B, C etc. Legea vine ca urmare a unor directive impuse de către Uniunea Europeană, iar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: