Home » Social » Week-end de foc pentru pompierii vasluieni

Week-end de foc pentru pompierii vasluieni

Câteva zile cu călduri mari și deja au apărut incendiile la depozitele de furaje. Primul astfel de eveniment s-a înregistrat în localitaea Codreni, comuna Roșiești. La stingerea incendiului au participat pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, iar incendiul, care a distrus o tonă de furaje, a fost lichdat după o oră. Din cercetări a reieșit faptul că o țigară aruncată neglijent a fost cauza producerii catastrofei.

După o scurtă periodă, pompierii vasluieni au fost din nou solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Butucăria, comuna Zăpodeni. Și de această dată flăcările au distrus mai bine de o tonă de furaje, iar cauza incendiului a fost un foc deschis lăsat nesupravegheat.

Câteva ore mai târziu, pompierii au intervenit, în aceeași localitate, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un depozit de furaje cu posibilitatea de propagare la locuință și anexe. Intervenția promptă a pompierilor a lichidat incendiu în mai puțin de o oră, fără ca acesta să se extindă.

Ultimul incendiu la care interveneția pompierilor a fost solicitată a avut loc duminică, în jurul orei 3:10, în localitatea Deleni, comuna Deleni. Pentru localizarea și stingerea incendiului, la fața locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Vaslui. În urma incendiului, au fost distruse cinci tone de fân și afectate alte trei, iar cercetările au arătat că focul a fost pus intenționat de către o persoană neidentificată.

Câteva zile cu călduri mari și deja au apărut incendiile la depozitele de furaje. Primul astfel de eveniment s-a înregistrat în localitaea Codreni, comuna Roșiești. La stingerea incendiului au participat pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui și cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, iar incendiul, care a distrus o tonă de furaje, a fost lichdat după o oră. Din cercetări a reieșit faptul că o țigară aruncată neglijent a fost cauza producerii catastrofei. După o scurtă periodă, pompierii vasluieni au fost din nou solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: