Google+
Home » Invatamant » Elevii, așteptați la școală cu mai multe schimbări

Elevii, așteptați la școală cu mai multe schimbări

La începutul anului școlar elevii vasluieni și nu numai vor fi întâmpinați cu o serie de schimbări. Cei mai afectați de modificarile aduse de reprezentanții din Educație vor fi elevii din clasele primare.

Elevii de clasa a II-a vor fi cobaii sistemului de învățământ în anul școlar ce se apropie cu pași repezi. De la bastonașe, elevii vasluieni vor trece direct la înmulțiri, împărțiri, fracții. Dacă până acum aceste noțiuni se învățau la gimnaziu, din toamnă ele vor fi studiate din clasa a II-a.

În timp ce cadrele didactice se plâng că cei mici au tot mai mult de învățat de la un an la altul și că abia pot face față materiei stufoase, Ministerul Educației a decis că tabla înmulțirii și fracțiile trebuie învățate încă din clasa a II-a.

Așadar, din toamnă programa de învățământ a elevilor de clasa a II-a va cuprinde pe lângă adunarea, scăderea numerelor naturale 0 – 1.000 , tabla înmulțirii, care până acum se făcea în clasa a III-a, fracțiile, care se făceau în clasa a IV- a, dar și știintele naturii și noțiuni de fizică.

Aceștia vor fi nevoiți să învețe elemente de fizică, precum forța, mișcarea, undele și vibrațiile, magnetismul și circuitul electric, pe care colegii lor mai mari le învățau abia la gimnaziu. Aceaste noțiuni vor fi studiate la materia denumită – ”matematică și științe ale naturii”.

O altă surpriză pe care oficialii din învățământ o pregătesc pentru micuții vasluieni din clasa a II-a se referă la introducerea în programa școlară a noțiunilor de geografie,  fizică, biologie, nutriție și de asemenea, aceștia vor învăța cum pot să prevină bolile provocate de germeni.

Obișnuiți de acum cu schimbările reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, consideră că aceste modificări ale programei nu vor pune copiii vasluieni în dificultate.

„Într-adevăr, programa este destul de stufoasă, în schimb tot ce putem face este să ne adaptăm și să acceptăm noile schimbări. Consider că elevii vor face față cu succes” ne-a declarat Oana Rusu, inspector școlar pentru învãțãmânt primar.

În schimb, dascălii și părinții nu sunt deloc încântați.

„Consider că introducerea unor noțiuni, cum ar fi fracții echivalente, noțiuni de fizică, biologie, la clasa a II-a, va fi un eșec. Copii vor învăța pe de rost, fără a ști la o vârstă așa de fragedă să facă conexiunile logice. Aceste noțiuni depășesc capacitatea copilului de a asimila” ne-a declarat un învățător din Bârlad.

„Nu știu cum se va adapta copilul meu la noile schimbări. Din toamnă va trece în clasa a II-a, probabil voi fi nevoită să îl trimit la meditații pentru a face față” ne-a declarat un părinte.

Pe lângă schimbarea programei școlare, Ministerul Educației va introduce din toamnă pentru prichindeii din clasele I și a II-a, manuale școlare atât în format printat cât și digital. (Daniela PORUMB)

La începutul anului școlar elevii vasluieni și nu numai vor fi întâmpinați cu o serie de schimbări. Cei mai afectați de modificarile aduse de reprezentanții din Educație vor fi elevii din clasele primare. Elevii de clasa a II-a vor fi cobaii sistemului de învățământ în anul școlar ce se apropie cu pași repezi. De la bastonașe, elevii vasluieni vor trece direct la înmulțiri, împărțiri, fracții. Dacă până acum aceste noțiuni se învățau la gimnaziu, din toamnă ele vor fi studiate din clasa a II-a. În timp ce cadrele didactice se plâng că cei mici au tot mai mult de învățat…

Review Overview

User Rating: 4.45 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: