Home » Social » Copil găsit mort în râul din Grivița

Copil găsit mort în râul din Grivița

Ieri dimineață, Răzvan Costel Mihai, de 7 ani, din satul Grivița, a fost scos mort din apele râului Jeravăț, râu aflat în vecinătatea satului. Trupul copilului a fost descoperit după o noapte întreagă de căutări, acțiune la care au participat mai multe echipaje de poliție.

Polițiștii au fost alertați de tatăl copilului, alaltăseară, în jurul orei 23, îngrijorat că micuțul nu se întorsese acasă nici la ora aceea. Răzvan fusese văzut de localnici ultima dată jucându-se în stradă împreună cu alți copii. Familia a început să-l caute la toate cunoștințele după care, disperată, a dat telefon la numărul de urgență 112.

Polițiștii din comună, împreună cu cei de la Bârlad l-au cautat pe copil toată noaptea pe raza comunei. Dimineață s-au alăturat și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, dar și echipe de pompieri și locuitori ai comunei. În jurul orei 10 dimineață, echipele de căutare au zărit trupul fără viață al copilului în râul Jeravăț. Localnicii spun că terenul de sub apa râului este extrem de înșelător, în sensul că este plin de gropi, unele foarte adânci.

„În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care copilul și-a pierdut viața”, a declarat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Ieri dimineață, Răzvan Costel Mihai, de 7 ani, din satul Grivița, a fost scos mort din apele râului Jeravăț, râu aflat în vecinătatea satului. Trupul copilului a fost descoperit după o noapte întreagă de căutări, acțiune la care au participat mai multe echipaje de poliție. Polițiștii au fost alertați de tatăl copilului, alaltăseară, în jurul orei 23, îngrijorat că micuțul nu se întorsese acasă nici la ora aceea. Răzvan fusese văzut de localnici ultima dată jucându-se în stradă împreună cu alți copii. Familia a început să-l caute la toate cunoștințele după care, disperată, a dat telefon la numărul de urgență…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: