Home » Social » Telefoanele vechi – afacerea anului

Telefoanele vechi – afacerea anului

Vasluienii care mai au prin casă un model vechi de telefon mobil pot primi pe el chiar și 1.200 de euro. Asta dacă vor căuta să-l vândă pe site-uri din străinătate, pentru că dacă se lasă păcăliți de „afaceriștii” locali nu vor obține mai mult de 50 de lei.

Cine mai credea că după ani de zile în care ne-am dat peste cap să ne achiziționăm cele mai fițoase telefoane mobile care ne duc unde nici n-am fi putut visa în urmă cu zece ani, vom ajunge să scotocim iarăși după vechiturile de care ne-am descotorosit cândva fără regrete?

O nouă afacere a împânzit lumea și, după doar câteva luni de la prima tranzacție, a ajuns și pe meleaguri vasluiene: se caută modele vechi de telefoane mobile, doritorii fiind dispuși să ofere pe unul chiar și 1.200 de euro.

Nebunia a apărut pe câteva celebre site-uri din Marea Britanie și SUA. Englezii și americanii apreciază vechile modele pentru că bateria lor ține chiar și o săptămână, în timp ce bateria unui smartphone se descarcă în cel mult 24 de ore. Cei interesați sunt, potrivit publicațiilor din statele respective, oameni de afaceri care activează în zone în care accesul la internet nu este absolut necesar în orice moment. Este vorba de persoane care discută foarte mult la telefon și pentru care epuizarea bateriei în timpul conversației reprezintă un adevărat dezastru pentru succesul afacerii.

Așadar, chiar dacă nu sunt dotate cu acces la internet, nu au GPS, accelerometru, busolă digitală, touchscreen, business card scanner, interfață multitouch, senzor de proximitate și alte aplicații care de care mai trăznite, aparatele retro sunt apreciate pentru stabilitate și rezistență la șocuri.

Cele mai căutate sunt Nokia 8800 Arte Gold, Sony Ericsson, Motorola sau diferite tipuri de Nokia. Costurile variază între 80 și 1.300 de euro, iar pe site-urile americane au fost oferte și de 1.500 de dolari. Modelul Nokia 8210, chiar dacă nu a obținut cele mai mari prețuri (circa 100 de euro) este printre cele mai căutate modele.

„Din motivul ăsta o să ajungă și unul dintre cele mai scumpe, dar deocamdată cel mai bine vândut a fost Nokia 8800”, ne-a spus un dealer din Bârlad.

Așa cum era de așteptat, vasluieniilor nu le-a trebuit mult să „miroasă” afacerea. Pasiunea se manifestă mai cu seamă în rândul comercianților de ocazie, care au întrezărit rapid oportunitatea de a face bani fără să muncească prea mult. Așa se face că în zona online din Vaslui și Bârlad au și apărut primele asemenea anunțuri, însă sunt și câteva ateliere de reparații de telefoane mobile care cumpără modele vechi. E adevărat, prețul oferit este infim față de cel obținut în urma tranzacțiilor cu străinii: între 20 și 50 de lei.

Pentru oamenii care nu cunosc adevăratul motiv al speculanților, prețul este mulțumitor ei lăsându-se păcăliți de afaceriștii „generoși” care se oferă să le dea atâta „bănet” pentru niște vechituri. (Simona MIHĂILĂ)

Vasluienii care mai au prin casă un model vechi de telefon mobil pot primi pe el chiar și 1.200 de euro. Asta dacă vor căuta să-l vândă pe site-uri din străinătate, pentru că dacă se lasă păcăliți de "afaceriștii" locali nu vor obține mai mult de 50 de lei. Cine mai credea că după ani de zile în care ne-am dat peste cap să ne achiziționăm cele mai fițoase telefoane mobile care ne duc unde nici n-am fi putut visa în urmă cu zece ani, vom ajunge să scotocim iarăși după vechiturile de care ne-am descotorosit cândva fără regrete? O…

Review Overview

User Rating: 4.45 ( 1 votes)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: