Home » Social » Locuri de muncă în Spania pentru șomerii vasluieni

Locuri de muncă în Spania pentru șomerii vasluieni

Șomerii vasluieni dornici să muncească peste hotare în domeniul agricol au acum o nouă șansă. Conform reprezentanților Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, o firmă spaniolă selecteză forță de muncă pentru domeniul agricol.

Surexport Compania Agrara SL cu sediul în P.I. Mantlagrana s/n 21730 Almonte, Huelva, Spania oferă 800 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpșuni cu contract pe o perioadă de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2015.

Cei care doresc să meargă trebuie să știe că timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 de ore pe săptămână, împărțite în șase zile, a șaptea zi fiind pentru odihnă, zi care poate să nu coincidă cu duminica. Programul de lucru începe la primele ore ale dimineții, iar pe timpul orelor de lucru, angajații beneficiază de o pauză de jumătate de oră.

Salariul va fi de 39,48 de euro brut pe zi, conform Convenției colective aplicabile plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuțiile datorate sunt 2% impozit pe venit și 113 euro asigurare socială.

Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1 euro pe zi, iar transportul către locul de muncă este plătit de angajator și se decontează din salariile pe care le va primi în timpul lucrat la firmă.

Perioada de probă este de 15 zile timp în care atât angajatul cât și angajatorul pot rezilia unilateral contractul. Dacă în perioada de probă decizia de reziliere a contractului aparține angajatului, acesta va suporta din buzunarul propriu contravaloarea drumului de întoarcere. În situația în care decizia aparține angajatorului, costurile drumului de întoarcere vor fi suportate de angajator.

La selecție vor putea participa doar persoanele apte pentru munca la câmp și care sunt înregistrate în baza de date AJOFM Vaslui ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate.

Actele necesare înregistrării în baza de date sunt: copie act de identitate (cu o valabilitate de minim șase luni), adeverință medicală eliberată de medicul de familie (apt pentru muncă), cazier judiciar (fară antecedente penale) și Curriculum vitae.

Termenul limită pentru înregistrarea în baza de date a agenției este 15 ianuarie 2015.

Tododată, AJOFM Vaslui anunță că are în prezent în evidență în județ, 222 de locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Bârlad (108), urmat de Vaslui (65) și Huși (53). Dintre acestea, șapte locuri de muncă sunt pentru cei cu studii superioare: inginer constructor, subinginer mecanic automobile, inginer zootehnist și jurist, iar 215 pentru cei cu studii medii și profesionale. (Roxana NĂSTASĂ)

Șomerii vasluieni dornici să muncească peste hotare în domeniul agricol au acum o nouă șansă. Conform reprezentanților Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, o firmă spaniolă selecteză forță de muncă pentru domeniul agricol. Surexport Compania Agrara SL cu sediul în P.I. Mantlagrana s/n 21730 Almonte, Huelva, Spania oferă 800 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpșuni cu contract pe o perioadă de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2015. Cei care doresc să meargă trebuie să știe că timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 de ore pe…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: